NOUL “GAVROCHE” DE TÂRNĂVENI ?

După campania electorală a europarlamentarelor a început să circule pe Facebook o imagine care punea în balanţă un simbol al revoluţiei din 1989 cu unul localnic actual. Copilul de atunci Florin Vieru, numit în 1989 de presa internaţională Gavroche de Bucureşti a reprezentat simbolul revoluţiei române în fotografiile publicate alături de tricolorul cu stema ruptă. În antiteză cu acesta un alt copil de aceeşi vârstă, care obişnuieşte să cerşească în apropierea supermarketurilor locale, a defilat cu un panou electoral al unui preşedinte de partid, prezent la Târnăveni în campania electorală. Fiecare dintre dvs. poate stabili cât de relevantă este comparaţia dintre cei doi şi de cât patriotism au dat dovadă fiecare dintre ei.