NU AVEM VIOLURI SAU CRIME DAR AVEM FURTURI DIN LOCUINŢE

La începutul primului trimestru din 2013 au existat în evidenţa activă a Poliţei Târnăveni în lucru, un număr de 141 dosare cu autori necunoscuţi. Infracţiunile cu autori necunoscuţi înregistrate în această perioadă au fost împărţite în infracţiuni cu violenţă din care au avut loc 2 tâlhării, niciun viol , nicio ucidere din culpă dar au fost 12 furturi din locuinţe, 2 din sau de pe auto, 14 din dependinţe, 7 din societăţi, 1 furt din poşetă. Tot la începutul primului trimestru din anul 2013, ofiţerii operativi au avut în lucru 29 de lucrări penale cu autori cunoscuţi. Ofiţerii desemnaţi cu cercetarea penală au soluţionat 37 de dosare penale, din care 27 cu propunere de trimitere în judecată şi unul cu propunere de scoatere de sub urmărire penală, 3 cu propunere de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea sancţiunii administrative şi o propunere de încetare a urmăririi penale. Infracţiunile de “mare violenţă“, respectiv omor, tentativă de omor, pruncucidere, tâlhărie şi viol urmate de moartea victimei, vătămare corporală gravă, în perioada anului 2013 nu au fost inregistrate.