NU LE AVEM CU SPORTUL

O mare parte a locuitorilor din Târnăveni nu se îndeletnicesc cu sportul. Conform unui sondaj online realizat de portalul Tirnaveni.ro 36 % dintre respondenţi au declarat că nu fac sport deloc, iar 6 procente fac mişcare doar odată pe lună. Cei care reuşesc să facă sport cel puţin odată pe săptămână sunt în procent de 14 %, iar de mai multe ori în cursul unei săptămâni reuşesc 24 % dintre cei care au răspuns sondajului. Un procent important totuşi de 20 % dintre localnicii din Târnăveni fac sport zilnic. La sondaj au răspuns peste 200 de persoane.