Nu mai sunt bani pentru împrumuturi către Primărie

Târnăveniul are un buget cu 20 la sută mai mic decât anul trecut, cele mai afectate fiind asistența socială și investițiile în infrastructură.
Primarul Sorin Megheșan a declarat pentru Radio Tg.Mureș că, deși municipalitatea are un grad mic de îndatorare, nu poate face împrumuturi pentru că nu sunt bani.
Primăria e obligată să asigure cheltuielile de funcționare, salarii și utilități, și nu-i mai răman bani pentru investiții, spune Megheșan:

La cheltuielile cu asistența socială, pentru persoanele cu handicap, e un deficit de 4 milioane de lei. Noi tot sperăm la o rectificare a bugetului și până atunci am făcut solicitare către Ministerul Finanțelor. Sunt influențate proiectele europene în derulare, cărora trebuie să le asiguri finanțarea, dar degeaba ai un grad de îndatorare mic, de 6%, și îți permite legea până la 30% să te împrumuți, dacă nu sunt bani să se acorde împrumutul – necesarul sumelor se ridică undeva la 3,8 milioane de lei.

Sursa: Radiomures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.