Nu se mai programează nașteri la spitalul de Urgență din Târgu Mureș

Directorul instituției Claudiu Puiac a declar azi că 19 cadre medicale sunt pozitive, 2 noi-născuți pozitivi și 2 mame sunt de asemenea pozitive (din care una a ieșit ieri negativă). Legătura dintre mamă-nou născut este la o singură pereche. Spitalul Clinic Județean de Urgență asigură urgențele majore pentru tot ce reprezintă urgență neonatală majoră: de exemplu malformații cardiace complexe, malformații neurochirurghicale, malformații chirurgicale. Nașterea normală, fără complicații, nu reprezintă o urgență, fiind un act fiziologic, a afirmat directorul spitalului. Acestea se pot rezolva la Spitalul Clinic Județean Mureș și la spitalele din teritoriu.

Care este situația la Spitalul Clinic Județean

Numărul total de pacienți internați în Spitalul Clinic Județean Mureș, confirmați cu virusul SARS-Cov-2 până în prezent este 1745.

Numărul total al pacienților externați  până în prezent este 1459 din care 552 de pacienți au fost asimptomatici cu test pozitiv la externare, 733 de persoane au fost vindecate și externate iar 174 de persoane au fost externate la cerere.

Numărul persoanelor decedate în urma infectării cu virusul SARS-Cov-2 până în prezent este 145.

La Târnăveni, conform raportului prezentat de Prefectura Mureș, luni 12 octombrie erau confirmate 6 cazuri de persoane infectate cu Sars-Cov 2, în ultimele 14 zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.