O cazare inedită. Descoperă căsuțele, ireal de frumoase, din lumea poveștilor

Dacă ajungeți între Miercurea Ciuc și Odorheiu Secuiesc, la Vlăhița, cu siguranță, vei observa complexul de căsuțe, aflat aproape de marginea drumului, care te va lăsa fără cuvinte din punct de vedere al designului futurist. Este ,,Hunnia Huntanya”, locul pe care trebuie să-l încerci dacă ai de gând să te cazezi în zonă. Forma căsuțelor te va duce cu gândul, într-o oarecare măsură, la iurtele din Asia, fiind sunt construite în jurul unui restaurant, cunoscut, în zonă, pentru preparatele tradiționale delicioase.

Sunt șapte bungalouri spațioase, dotate complet și mobilate simplu, cu mult bun gust și cu atenție la detalii, care poartă nume de conducători huni. Fiecare căsuță are și un loc de grătar. Vă veți simți, cu adevărat, în povești. În plus, mâncarea este tare bună, specifică zonei, un mix de preparate secuiești. Proprietarii sunt foarte ospitalieri și dacă le veți trece pragul vă vor primi cu vin fiert din partea casei.

Pentru disponibilitate și prețuri vezi AICI!

Experiența de cazare este una, cu adevărat, specială, iar distanțarea socială este cât se poate de naturală. Ce poate fi mai frumos decât să te trezești dimineața și să savurezi cafeaua, afară, într-un peisaj de vis. Pont: există un loc de joacă pentru copii și spațiu suficient, unde să alerge.

Vezi aici cât costă o noapte de cazare!

Citeste mai multe pe calatorinbascheti.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *