O nouă apariție editorială- CARTEA CARE CITEȘTE OAMENI de Răzvan Ducan

DE VEGHE LA HOTARĂ… .Răzvan Ducan a rămas în Târnăveni de veghe la hotarele culturii românești.

Răzvan Ducan a rămas racordat la cultura adevărată, făcând adesea popasuri de lectură, având în vizor mai ales cărți care se circumscriu unor afinități elective, poezie, proză, critică, teatru, dovedind abilități remarcabile de a descoperi reperele care definesc un autor, o lucrare.El însuși exersându-și puterile creatoare în multe genuri literare, privește lucrurile din interior, fără încrâncenări de instanță critică, ci, dimpotrivă, generos fără să facă compromisuri de circumstanță.Ceea ce a adunat între aceste coperți de carte sunt întrebări și răspunsuri legate de fenomenul literar într-un areal bine determinat, cu escapade în afara acestuia, ca un soi de „racolare” empatică.

Sumarul cărții, în consonanță cu tilul, are și astfel de exerciții de lectură, într-o rocadă sintagmatică, într-o investitură a cărților cu puterea de a citi oameni!

Între cei citiți este chiar Răzvan Ducan, care într-o secțiune a cărți adună lecturi despre sine, prin prisma unor cărți de ale sale.Răzvan Ducan, și prin această nouă apariție editorială, rămâne credincios principiului ardelenesc de gospodar, care nu lasă împrăștiate prin spațiul internautic ori prin pagini de revistă referințe la biografia sa literară, oferind posterității „lucrul bine făcut”, gata făcut, ca să nu rămână prea multă treabă istoriei literare, dacă aceasta o să mai aibă combustibil uman și material pentru funcționare! Fără a face astfel loc, prin demersul său editorial, vreunui soi de narcisism, cât nevoii firești de a pune în coerență o imagine a unui destin în care el este personajul principal.Lecturile din cărțile altora, lecturile din cărțile sale, mărturiile jurnalistice creionează un portret al artistului la maturitate, atent la tot și la toate.

Nicolae Băciuț

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.