O nouă creșă la Târnăveni

În municipiul Târnăveni va fi construită o cresă nouă finanțarea acesteia fiind asigurată 100% de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Ivestiții (CNI). Costurile construcției noii creșe din Târnăveni vor fi suportate în totalitate din bugetul statului.
Creșa din municipiul Târnăveni va fi de tip creșă mică, organizată cu 4 grupe și cu o capacitate de 40 de copii. Clădirea, care va avea o lungime de circa 53 de metri și o lățime de aproximativ 34 de metri, edificată pe un singur nivel, este prevăzută, conform proiectului tip, cu spălătorie, bucătărie, cabinet medical, sală multifuncțională, spații administrative și terenuri de joacă în aer liber. De asemenea, pe acoperiș sunt prevăzute panouri fotovoltaice (pentru a asigura un aport de energie verde), iar geamurile, ușile, pereții și podeaua vor fi bine izolate, pentru a fi nevoie de resurse minime pentru asigurarea temperaturii optime.
Municipalitatea va suporta costurile privind racordurile la utilități (energie electrică, apă, canalizare, gaz) și este obligată să mențină destinația creșei timp de cel puțin 15 ani. Terenul pus la dispoziție de municipalite către CNI este într-o zonă neacoperită de creșele existente (în zona blocurilor ANL aflate în construcție, cartierele Armatei și Zorilor și zonele Boziaș și Botorca).