O soluție pentru agricultura românească! Târguri permanentizate de weekend, exclusiv pentru producătorii locali

Exemplul vine de data aceasta din Arad.

Un târg anual organizat prima dată în 2017, dedicat exclusiv producătorilor din judeţul Arad, va fi permanentizat cu ajutorul autorităţilor, urmând să devină lunar în prima fază şi săptămânal de anul viitor, cu standuri amplasate în faţa sediului Consiliului Judeţean (CJ) Arad, informează AGERPRES.

Prima ediţie a târgului “Produs în Arad” a fost organizată în urmă cu patru ani, cu scopul de a ajuta producătorii locali să îşi câştige o piaţă de desfacere, ei fiind primiţi la standuri amplasate chiar în centrul municipiului Arad.

Din păcate, după a doua ediţie, din 2018, târgul a fost suspendat, însă acum CJ Arad anunţă permanentizarea.

Odată cu treia ediţie, care va loc sâmbătă şi duminică, respectiv în 7 şi 8 august, târgul va fi organizat lunar, până la sfârșitul anului, urmând ca de anul viitor să aibă loc în fiecare weekend.

În faţa sediului instituţiei şi în Parcul Pădurice, din vecinătate, vor fi amplasate standuri la care vor fi prezenţi producătorii locali, de la legumicultori şi fermieri, la meşteri populari.

Pentru a fi atraşi arădenii la cumpărături, pe parcursul târgului vor fi organizate spectacole pentru copii, concerte şi spectacole folclorice, pe o scenă amplasată lângă standurile cu produse.

Agro-Tv.ro

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.