Omul de Neanderthal la Târnăveni

Cu siguranţă l-aţi văzut cel puţin odată, dacă nu zilnic. Un tânăr semidezbrăcat, cu hainele tot mai rupte îşi duce traiul de azi pe mâine pe străzile din Târnăveni. El nu cerșește bani, mâncare şi nici măcar haine.

Mai mult decât atât nu vrea să primească nimic, în ciuda traiului său de boschetar.

Cei care îl cunosc mai bine ştiu că la un moment era o personă obişnuită, cu un loc de muncă în combinat etc.

Acum însă aparţinătorii îl reneagă, iar el a devenit o prezenţă zilnică în zonele centrale ale oraşului căutând prin gunoaie. Chiar dacă este demn de milă, deşi uneori inspiră teamă, nu este normal ca un astfel de individ să continue să se plimbe liber pe străzile din Târnăveni.

Un prim semnal de alarmă poate fi tras pentru Direcţia de Sănătate Publică, care permite unui focar de infecţie să frecventeze zilnic zone publice. Chiar dacă nu s-a remarcat a fi periculos, un astfel de individ care nu este în deplinătatea facultăţilor mintale, poate constitui un pericol în libertate. Alte persoane mai puţin înfiorătoare au fost deja internate la secţia bolnavilor psihici.

Întrebarea este, ce instituţie îşi va face prima datoria, sau vom permite ca astfel de indivizi să ne populeze oraşul fără a lua nicio măsură?