PSDRecentStiri locale

(P) Prof. Paula Maria Dărăban – Educația și-a recâștigat statutul printre prioritățile României. Tranziția la o educație modernă abia cum începe!

Educația reprezintă fundamentul pe care se construiește viitorul generației tinere, iar investiția în calitatea actului educațional este o prioritate pentru Paula Maria Dărăban. În prezent, aceasta îndeplinește funcția de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Mureș, coordonând activitatea a 169 de unități de învățământ preuniversitar și având un rol activ în promovarea valorilor educaționale care pot deveni modele pentru tineri. În vara acestui an, ea a fost aleasă consilier județean pe lista PSD Mureș.

Pe parcursul carierei sale a avut privilegiul de a colabora strâns cu deputatul Dumitrița Gliga, președintele PSD Mureș și președinte al Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților. Această colaborare a fost benefică, deoarece liderul social democraților mureșeni a inițiat și implementat o serie de măsuri esențiale pentru îmbunătățirea sistemului educațional din România, iar Paula Maria Dărăban a avut astfel ocazia să fie aproape de procesul decizional la nivel înalt în domeniul ei de expertiză. Inspectoratul Școlar Județean Mureș este un partener activ în Proiectele Erasmus+ și lider de consorțiu pentru 12 unități de învățământ din județ, promovând bune practici internaționale. În anul școlar 2023-2024, Paula Maria Dărăban a organizat patru consfătuiri naționale ale inspectorilor școlari, precum și patru olimpiade școlare naționale, cu participarea a peste 700 de elevi din întreaga țară.

Un alt aspect important al activității sale este colaborarea cu instituții precum DGASPC, BSS și CJRAE pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de violență din mediul școlar, asigurând un mediu educațional sigur și incluziv. De asemenea, eforturile sale au dus la extinderea numărului de unități școlare beneficiare ale programului „Masa sănătoasă”, de la 8 la 34 de unități, masă asigurată zilnic în școlile mureșene pentru 15.258 de elevi. „În calitate de parlamentar, voi continua să sprijin proiectele educaționale din județul Mureș, voi pleda pentru modernizarea și dotarea Centrelor Școlare pentru Educație Incluzivă cu mijloace de învățământ moderne și voi milita pentru înnoirea tuturor microbuzelor școlare destinate transportului copiilor. De asemenea, voi susține stimularea elevilor performanți care au reprezentat județul nostru la olimpiadele școlare naționale și au obținut rezultate remarcabile”, a declarat Paula Maria Dărăban, subliniind angajamentul său de a transforma educația în România într-un domeniu prioritar al dezvoltării naționale.

CMF 11240017