Pădurea lopătarilor, oferă o perspectivă unică asupra habitatului cerbilor lopătari la ZOO Târgu Mureș
Grădina Zoologică din Târgu Mureș se îmbogățește din 4 august cu o nouă atracție captivantă: se deschide cel de-al patrulea padoc cu trecere, Pădurea lopătarilor, care oferă o perspectivă unică asupra habitatului cerbilor lopătari.
În prezent, grădina noastră zoologică găzduiește alte trei padocuri cu trecere: padocul comun al cangurilor Bennett și a păsărilor emu, padocul comun al caprelor și al oilor, precum și Poiana Lemurilor. În aceste padocuri trăiesc cangurii Bennett, păsările emu, caprele și oile, iar în Poiana Lemurilor se află și păuni.