RecentStirea zileiStiri locale

Panouri solare la uzina de apă și stația de epurare

Compania Aquaserv SA a solicitat introducerea pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local al Municipiului Târnăveni din octombrie 2023, a proiectului de hotărâre privind aprobarea punerii la dispoziția proiectului „Creşterea eficienței energetice la amplasamentele operate de Compania Aquaserv SA prin utilizarea resurselor regenerabile de energie solară” a terenurilor/bunurilor imobile aparținând Uzinei de apă şi a Staţiei de epurare situate în Municipiul Târnăveni. Urgența fiind dată de termenul de derulare a proiectului de finanţare. Consiliul local Târnăveni a aprobat acest proiect în ședința de marți 24 octombrie.

Terenurile şi clădirile mai sus menționate fac parte din patrimoniul public al municipiului, fiind înscris în CF 53613 – Uzina de apă şi CF 53614 – Stația de epurare.

Conform proiectului la uzina de apă din Târnăveni ar urma să fie montate 794 de panouri solare precum și 8 invertoare. Operatorul regional de apă Aquaserv va realiza astfel de investiții pe majoritatea amplasamentelor aflate în exploatare.

Proiectul poate fi văzut aici.