Patru semne că ai putea suferi de gonartroză


Înaintarea în vârstă aduce de la sine o scădere a performanţelor fizice iar oboseala picioarelor şi uneori durerile sunt luate ca fiind chestiuni normale datorate procesului de îmbătrânire, dar de câte ori v-aţi gândit că această durere poate ascunde o formă incipientă de artroză a genunchiului (gonartroză)?

Gonartroza este o afecţiune cronică degenerativă a articulaţiei. Rezultatul acestei afecţiuni este deteriorarea articulaţiei şi uzura cartilajului articular, astfel apărând durerea şi limitarea mobilităţii genunchiului.

Dr. Ortoped Cristian Apostolescu ne explică care sunt simptomele principale şi când ar trebui să ne gândim că am putea suferi de gonartroză.

Durere

Principalul simptom este durerea. Aceasta este provocată de mişcare şi va dispărea la repaus dar în stadiile avansate va fi permenentă incusiv noaptea. De obicei durerea este intensă dimineaţa sau după o perioadă de inactivitate şi se poate agrava la schimbările de vreme.

Rigiditate

În fazele mai avansate, genunchiul va deveni rigid şi umflat, scăzându-i mobilitatea la îndoire şi îndreptare.

Şchiopătat

Datorită rigidităţii şi durerii, mersul este şchiopătat.

Trosnet

Genunchiul va trosni la mişcările de îndoire şi îndreptare.

Pentru diagnostic, se va face o examinare clinică axată pe genunchiul dureros pentru a se stabili mobilitatea edemului şi a sensibilităţii mersului. Prin radiografiere se va demonstra gradul de “măcinare” a cartilajului articular şi apariţia ciocurilor osoase (osteofite).

În cazul în care medicul suspectează o cauză specifică pentru apariţia acestei afecţiuni se vor face mai multe analize, inclusiv cele de sânge.

Conform domnului doctor ortoped Apostolescu, tratamentul este cea mai bună metodă pentru a ameliora această problemă reuşind să readucă mobilitatea piciorului şi eliminarea durerii.

Tratamentul nechirurgical se va folosi pentru a trata fazele incipiente printr-o combinaţie de metode care includ schimbarea stilului de viaţă, efectuarea de exerciţii fizice, folosirea dispozitivelor ajutătoare la mers şi tratamentul medicamentos.

Prin schimbarea modului de viaţă ne referim la introducerea de activităţi precum jogging, înot sau ciclism, evitarea activităţilor care agravează această stare asemeni urcatului scărilor. De asemenea scăderea în greutate este de cele mai multe ori necesară întrucât o mare parte din cei ce suferă de gonartroză sunt şi supraponderali.

Exerciţiile fizice vor fi făcute cu ajutorul kinetoterapeutului iar scopul acestora este scăderea durerii şi tonifierea musculaturii.

Folosirea unui baston sau purtarea unei orteze poate veni în ajutor pentru a reduce greutatea si presiunea aplicată pe genunchi si vă vor reda posibilitatea de a merge distanţe mai lungi pe jos.

Printre medicamentele folosite în tratamentul gonartrozei vom aminti antiinflamatoarele nesteroidiene şi antialgicele, glucozamina şi condroitin sulfatul, care vor contribui activ la ameliorarea durerii, dar care vor fi administrate doar la sfatul medicului întrucât există şi reacţii adverse.

Mai există de asemenea şi posibilitatea infiltraţiei cu acid hialuronic, aceasta va lubrifia articulaţia şi va permite oaselor să alunece unul peste altul mult mai lin şi amortizând din şocuri.

În cazurile în care tratamentul conservator nu va da rezultate, se poate apela la tratamentul chirurgical.

Doctor Ortoped Cristian Apostolescu ne explică faptul că avem trei medote din care se poate interveni chirurgical în acest sens.

Artroscopia este metoda prin care se va introduce o mică video cameră în genunchi iar medicul va putea elimina resturile de cartilaj degenerat putând repara meniscul rupt.

Osteomia reprezintă tăierea osului coapsei sau a gambei pentru a le realinia ca acestea să poată distribui corect forţele biomecanice de-a lungul piciorului.

Înlocuirea parţială sau totală a articulaţiei este procedura prin care se va aplica o proteză în urma îndepărtării cartilajului articular defect.

Din nefericire artroza este o afecţiune progesivă care nu se poate vindeca de la sine dar cu ajutorul tratamentului progresia poate stagna sau evolua mult mai lent.

Sursa: CSID.ro