RecentStirea zileiStiri locale

„Pe Mureș și pe Târnave”, în obiectivul fotografilor. Înscrierile la Fotogeografica 2026, prelungite până în 16 august

Fotografii din județul Mureș mai au câteva zile la dispoziție pentru a se înscrie la ediția aniversară a Salonului Național de Fotografie FOTOGEOGRAFICA. Termenul a fost prelungit până în 16 august, iar premianții ediției din acest an vor participa la un proiect dedicat inclusiv zonei noastre: realizarea albumului „Pe Mureș și pe Târnave”.

Organizatorii au decis prelungirea perioadei de înscriere ca urmare a numărului mare de solicitări venite din partea fotografilor, mulți dintre aceștia fiind plecați pe teren în perioada estivală.

Înscrierile se fac online, pe www.fotogeografica.ro, iar lucrările pot fi trimise la trei secțiuni: patrimoniu cultural, peisaj natural și wildlife. Sunt disponibile categoriile elevi/studenți și open, aceasta din urmă fără limită de vârstă.

Jurizarea este programată în perioada 17-25 august, iar rezultatele vor fi anunțate în 14 octombrie, la vernisajul Salonului Fotogeografica 2026 de la Palatul Parlamentului din București.

Pentru Mureș, ediția din acest an prezintă un interes aparte. Câștigătorii Fotogeografica 2026 vor participa, între 30 octombrie și 1 noiembrie, la proiectul România Student Tour și la realizarea celui de-al 19-lea album din colecția „Țările Țări”, intitulat „Pe Mureș și pe Târnave”.

Ajunsă la ediția cu numărul 30, Fotogeografica reunește pasionați de fotografie și natură din România și din comunitățile românești de pretutindeni, inclusiv din Republica Moldova.

Proiectul este realizat de Casa de Cultură a Studenților București, sub egida Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.