Percheziţii într-un dosar de corupţie la medici şi farmacişti

Mascații au descins marți dimineața în 61 de locații situate în municipiul Bucureşti şi județele Ilfov, Sibiu, Mureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Timiş, într-o amplă operațiune prin care procurorii DNA caută dovezi într-un dosar de corupție.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2012 – 2015.

„În cursul zilei de 28 iulie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 61 de locații situate în municipiul Bucureşti şi județele Ilfov, Sibiu, Mureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Timiş, reprezentând sediile unor societăți comerciale şi domiciliile unor persoane fizice”, se precizează în comunicatul citat.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

„Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată în comunicatul DNA.

Ancheta vizează producători de medicamente care ar fi oferit unor medici din județele Mureș, Sălaj, Sibiu, Bistrița și Cluj achitarea cheltuielilor la diverse simpozioane și congrese internaționale, excursii în diverse țări, bunuri, foloase și alte servicii, condiționându-le de prescrierea unor medicamente.

Firmele de medicamente se ofereau să plătească participarea medicilor la diverse simpozioane și congrese în străinătate, care erau însă fictive, în realitate fiind vorba de excursii de lux.

Astfel, în 2014, un producător de medicamente a achitat suma de 4.1 milioane lei unui operator de turism pentru a organiza excursii în străinătate pentru medici.

Procurorii au identificat facturi fiscale emise de firme de turism aferente unor evenimente realizate în orașele Ottawa (perioada 12-16 februarie 2013), San Diego (perioada 24-31 octombrie 2013), Hotel Kronwell Brașov (perioada 18-20 iulie 2014), Hotel Internațional Iași (perioada 23-24 iulie 2014) și Hotel Ramada Sibiu (perioada 1-3 august 2014).