Percheziţii la cultivatori de ciuperci halucinogene

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Tîrgu-Mureş au efectuat 2 percheziţii domiciliare, la persoane bănuite că ar fi efectuat operaţiuni ilegale cu produse halucinogene.

La data de 29 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Tîrgu – Mureş, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Tîrgu-Mureş, au efectuat 2 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Mureş, la locuinţele a 3 persoane bănuite de cultivarea şi deţinerea, în vederea consumului propriu, de ciuperci halucinogene.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat, în vederea analizării şi confiscării, recipiente din sticlă şi plastic care conţineau 60 de g. de ciuperci halucinogene, în diferite stadii de dezvoltare, aproximativ 30 de g. de ciuperci uscate şi aproximativ 5-6 g. de cannabis.

Cele trei persoane, cu vârste între 27 şi 31 de ani , au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Tîrgu – Mureş, pentru audieri.

Cercetările sunt continuate faţă de aceştia, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de Legea 143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.