PERSOANELE CARE PRIMESC AJUTOR SOCIAL VOR FACE CURĂȚENIE ÎN INSTITUȚIILE PUBLICE

Un proiect de hotărâre ce prevede ca persoanele care primesc ajutor social să presteze servicii de curățenie în diferite instituții publice din oraș a fost adoptat joi, 28 mai, în ședință ordinară, de consilierii municipiului Târnăveni.

Propunerea a venit din partea mai multor instituții din oraș. Proiectul de hotărâre a avut la bază ”solicitări transmise de instituții publice din municipiul Târnăveni privind efectuarea unor lucrări de curățenie și igienizare de către persoanele beneficiare de ajutor social la sediile acestor instituții”, după cum scrie în proiectul de hotărâre.

În perioada următoare se vor stabili protocoale de colaborare între municipiul Târnăveni și instituțiile publice, în acest sens.

Hotărârea vine ca o completare a Planului de acțiuni privind lucrările de interes local pentru persoanele beneficiare de ajutor social care vor presta activități în folosul comunității în anul 2015, adoptat în luna ianuarie a acestui an.