Pescarul din Odrihei a fost sfârtecat de o ursoaică cu doi pui

Sunt rezultatele primelor cercetări efectuate ieri la fața locului de angajații Fondului de Vânătoare din zona în care s-a produs tragedia.
Aceștia au refăcut filmul incidentului după ce au descoperit o serie de urme ale unei ursoaice cu pui ce avea culcușul pe malul Târnavei.

Directorul Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Mureș, Pompei Muică:

S-a dus un pescar pe malul Târnavei, în drept cu localitatea Odrihei, și după ce a terminat pescuitul, îndreptându-se spre mașină, a fost atacat. După urme, că am făcut acolo investigații, pare a fi o ursoaică cu doi pui. Și, pur și simplu, l-a sfârtecat. Mi-a arătat criminalistul două poze și am zis : stop, nu suport să văd așa ceva. E greu, e greu de imaginat. Bănuim că el, în deplasare, a trecut pe lângă pui. Puii s-au speriat, au răcnit și, în situația aceasta, ursoaica atacă automat din instinctul de a-și apăra puii.

Vânătorii spun că ursoaica cu pui ar fi trecut apoi Târnava și ar putea să se adăpostească în lanuri de porumb.
Vor fi făcute goane de alungare, însă pericolul tot nu a trecut.

Doar în urmă cu câteva zile, un alt urs a mai fost văzut în Odrihei, de data aceasta chiar în sat, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș directorul AJVPS din Mureș, Pompei Muică:

Chiar acolo la Odrihei, pe data de 2 a mai fost ceva dar acolo a fost anunțată numai Poliția și Jandarmeria. Undeva, printre case, ar fi fost văzut un urs și au intervenit polițiști, jandarmi care au făcut focuri de armă și au alungat din sat ursul. Viața omului este, însă, mai presus de a unor jivine care, uite că am ajuns să ne fie pielea expusă.

Vânătorii mureșeni spun că în ultimul timp s-au înmulțit extraordinar de mult urșii, pe un singur fond de vânătoare pentru căprior fiind identificați acum 14 urși.
De asemenea, doar în ultimele 3 săptămâni, 4 accidente de circulație s-au produs pe șosele în Petelea, doi urși fiind uciși din această cauză.

Aprobările de recoltare se dau extrem de greu, iar singura soluție este repornirea vânătorii, spune Pompei Muică:

Am tot solicitat și așa de greu se obțin aceste aprobări și vocea noastră nu este auzită. Legea trebuie schimbată și ursul trebuie scos de pe anexa speciilor protejate. Ursul, în țara noastră, în județul nostru, s-a înmulțit exagerat și de acum este cel mai puternic animal și își face regula…

Cazul pescarului ucis de urs este cercetat și de poliție și se așteaptă de la IML un rezultat privind cauza exactă a morții.

Sursa: Radiomures.ro

Un comentariu la „Pescarul din Odrihei a fost sfârtecat de o ursoaică cu doi pui

  • 14 octombrie 2019 la 21:18
    Permalink

    Se așteaptă rezultatulprivind cauza morții!
    Chear nu se stie cauza?
    Este clară ucis de urs.
    Acum cei din cadrul fondului de vânătoare ar trebui sa ceara schimbarea legii urgent!
    Împușcat ori ce urs văzut în zona locuintelor si daca este văzut ursul la o altitudine mai mică de ex. 1000 m
    Am ajuns sa ne fie frica sa umblam în natură pentru ca poate o sa ne găsim sfârșitul.
    Nu se face diferenta intre om si animal?
    Omul împușcă un urs cu valoare de 40.000 euro, iar ursul omoară omul cu valoare de 0 lei?
    Păi ce facem?
    Noi oamenii de pe acest pământ ne lăsăm onorați de animale sau noi oamenii împușcăm animalele si nu mai trăim cu riscul sa fim onorâți.
    Cine gândește mai mult?
    Un animal sau un om?
    Trebuie facut ceva pana nu se mai repeta!!!
    Pentru mine si pentru toti rog luati masuri!
    Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.