RecentStirea zileiStiri locale

Peste 1000 de copii din Târnăveni au nevoie de servicii sociale

Consiliul local Târnăveni va dezbate în această săptămână un proiect referitor la Planul de dezvoltare a serviciilor de prevenire a separării copilului de familie, pentru anul 2025, la nivelul Municipiului Târnăveni.

Pentru prevenirea separării copilului de familie, Direcția de Asistenţă Socială are obligația de a sprijini familia care se ocupă de creşterea şi îngrijirea unui copil care poate fi în risc de separare, dacă familia, în funcție de situaţia economică și condițiile de locuit ale acesteia, se află în situații de vulnerabilitate, conform prevederilor Legii nr.156/2023 privind organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie.

În municipiul Târnăveni există un număr de 4274 de copii (persoane între 0 şi 19 ani) conform datelor Institutului Național de Statistică. Din datele colectate la nivel local și a Strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale din municipiul Târnăveni pentru perioada 2021-2026, reiese faptul că peste 1042 de copii din municipiul Târnăveni ar avea nevoie de servicii sociale, care să fie acordate deopotrivă copilului şi familiei acestuia, respectiv oferirea de pachete de servicii care să poată răspunde nevoilor şi vulnerabilităților multiple ale beneficiarilor.

Dacă în urma evaluării unui copil şi a familiei acestuia, serviciul public de asistență socială constată că acesta se află în cel puţin o situație de vulnerabilitate, se întocmeşte planul de servicii care cuprinde serviciile care trebuie oferite pentru a răspunde nevoilor identificate ale copilului şi ale familiei acestuia, beneficiile de asistență socială oferite acestora şi intervențiile necesare pentru punerea în practică a planului, finalitatea urmărită prin implementarea planului, cine oferă serviciile şi pentru ce perioadă de timp. Planul de servicii se aprobă prin dispoziție a primarului.

Este evident că intervenția în aceste cazuri trebuie să fie diversificată şi adaptată la nevoile specifice ale fiecărei familii, în raport cu factorii de risc identificați. Scopul propus este de a reduce cazurilor de copii separați de familie precum şi a celor care intră în sistemul de protecție.

Activități propuse în cadrul planului:

-activități variate, orientate pe îmbunătățirea condițiilor de viaţă;

-suport oferit familiei şi copiilor;

-îmbunătățirea calității vieții copiilor şi a familiilor prin acces la servicii;

-creşterea gradului de incluziune socială a copiilor şi a familiilor lor.

Vezi proiectul complet