Peste 170.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a au susținut prima probă scrisă a examenului de Evaluare Națională (sesiunea 2-27 iunie 2020)

Astăzi, 15iunie, pentru 4750 de absolvenți ai clasei a VIII-a din județul Mureș, s-a desfășurat prima probă  scrisă a examenului de Evaluare Națională – la disciplina Limba și literatura română.

La această probă de examen  au fost prezenți 4412 candidați, iar 338 nu s-au prezentat la examen. Niciunul dintre candidați nu a avut temperatura peste maximul admis.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura românăvor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.

Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.

Foto scoala Targu Mures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.