Peste 20 de permise de conducere reţinute sâmbătă

636 de sancţiuni contravenţionale, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, au fost aplicate de poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, sâmbătă, 18 iulie a.c., fiind desfăşurate activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi conştientizarea riscului rutier de către participanţii la traficul rutier. Au fost constatate 12 infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

Pe raza judeţului Mureş, au fost angrenaţi 245 de poliţişti, dintre care 41 din structurile de poliţie rutieră şi 204 din structurile de ordine publică, care au acţionat cu aparatele radar.
De asemenea, ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 20 de permise de conducere, dintre care 6 pentru alcool, 4 pentru viteză şi au retras 12 certificate de înmatriculare.
Au fost constatate 12 infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, respectiv 3 conducători auto sunt cercetaţi pentru punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat, pe numele a 4 persoane au fost întocmite dosare penale pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, o persoană este cercetată pentru încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere iar 4 conducători auto au fost depistaţi în trafic în timp ce conduceau sub influenţa alcoolului.

Recomandări!

Pentru a nu fi implicaţi în accidente rutiere, produse pe fondul vitezei, vă recomandăm să:
• respectaţi regimul legal de viteză instituit pe tronsoanele de drum pe care vă deplasaţi, atât în interiorul cât şi în afara localităţilor;
• adaptaţi în permanenţă viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere concrete sectorului de drum pe care rulaţi, situând-o nu la limita maximă admisă de lege, ci la limita mersului în siguranţă;
• reduceţi viteza de deplasare, în locurile impuse de lege şi în special în zona trecerilor pentru pietoni, în zonele aglomerate, în apropierea şi la traversarea intersecţiilor, la depăşirea mijloacelor de transport oprite în staţii.