De interes

Peste 350 de elevi şi studenţi din medii defavorizate primesc consiliere pentru continuarea studiilor la UMFST Târgu Mureș

Peste 350 de elevi şi studenţi care provin din medii defavorizate vor fi consiliaţi psihologic pentru identificarea nevoilor educaţionale, în cadrul proiectului „Incluziune şi Sprijin pentru Progres, Integritate şi Reuşită în Educaţie – INSPIRE” , care urmăreşte încurajarea tranziţiei elevilor spre studii universitare şi combaterea abandonului studiile de către studenţi.

„În cadrul proiectului INSPIRE – Incluziune şi Sprijin pentru Progres, Integritate şi Reuşită în Educaţie, cofinanţat de Uniunea Europeană, vor avea loc, în perioada următoare, activităţi de consiliere psihologică pentru identificarea nevoilor educaţionale ale celor 166 de studenţi UMFST G.E. Palade Târgu Mureş şi 185 de elevi din grupul ţintă al proiectului (…). Proiectul este conceput să faciliteze tranziţia elevilor spre studii universitare şi să combată abandonul studenţilor deja integraţi în ciclul superior de studii, oferind sprijin adaptat nevoilor specifice”, a anunţat, marţi, Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş, iniţiatorul proiectului.

Obiectivul proiectului este promovarea accesului egal la educaţie şi formare de calitate şi favorabile incluziunii, precum şi a absolvirii acestora, de la educaţia şi îngrijirea timpurie, educaţia şi formarea generală şi profesională, până la învăţământul terţiar, inclusiv prin facilitarea mobilităţii în scop educaţional pentru toţi.

În plus, urmăreşte creşterea accesibilităţii pentru persoanele cu dizabilităţi, prin implementarea de măsuri specifice dedicate elevilor şi studenţilor din medii defavorizate în vederea creşterii combaterii abandonului şcolar şi universitar, protecţia categoriilor vulnerabile şi dezvoltarea unui sistem robust de consiliere şi orientare şcolară şi profesională, respectând principiile incluziunii sociale şi ale egalităţii de şanse.

„Prin implementarea acestui proiect, UMFST G.E. Palade Târgu Mureş reafirmă angajamentul său pentru excelenţă academică şi incluziune socială, contribuind semnificativ la transformarea educaţiei în România , a precizat UMFST pe Facebook.

Proiectul „Incluziune şi Sprijin pentru Progres, Integritate şi Reuşită în Educaţie – INSPIRE” are o valoare de 7.877.938,48 lei, dintre care 7.720.379,79 lei nerambursabil şi 157.558,69 lei contribuţie proprie, este finanţat prin Programul Operaţional Educaţie şi Cercetare (PEO) 2021-2027 şi se desfăşoară pe o perioadă de 36 de luni. AGERPRES