Pierdem constant oameni iar asta se simte în economia locală

Economia României pierde anual câte aproximativ 2 miliarde de euro din cauză că 140.000 de locuitori „dispar“ din statistici, fie din cauza migraţiei în străinătate sau din cauza sporului natural negativ. La Târnăveni migraţia este şi mai impresionantă şi din păcate nu există statistici oficiale la nivel de oraş pentru a cunoaşte exact ce populaţie avem. Ultimul recensământ a fost irelevant iar anii au trecut şi situaţia s-a schimbat dramatic.

„Avem un deficit natural de aproape 70.000 de persoane şi un deficit din zona de migraţie tot de circa 70.000 de persoane – mai scăzut decât în anii trecuţi –, dar, per total avem o scădere a populaţiei cu 140.000 de persoane în ultimul an. Dacă ar fi să facem o proiecţie simplistă, vom vedea că în următorii 4- 5 ani populaţia va scădea sub 19 milioane de persoane“, a spus Tudorel Andrei, preşe­dintele Institutului Naţional de Statistică.

Aproape 2 miliarde de euro pe an ar intra în consum dacă România ar avea 140.000 de locuitori care să lucreze şi care să câştige salariul mediu pe economie de 1.000 de euro brut pe lună (590 de euro net, adică 2.700 de lei net), arată un calcul al ZF.

În ultimele două decenii, 2,5 – 3 milioane de români au plecat la muncă în străinătate, iar numărul celor care se întorc înapoi în ţară este în continuare redus. Dacă ar lucra în România pe salariul mediu de 1.000 de euro brut, cei 3 milioane de români din străinătate ar aduce în consum 36 de miliarde de euro pe an, adică aproape jumătate din masa salarială totală din economie (de 67 de miliarde de euro în 2017).

„România pierde populaţie şi din cauza faptului că cei care au plecat din România – cea mai mare parte a lor – au vârstă aptă de muncă şi sunt persoane fertile din punct de vedere demografic, iar ei nasc copiii în ţările în care s-au dus să trăiască“, a spus Silvia Pisică, directorul general al Direţciei Generale de Statistică Socială din cadrul INS. Anul trecut, peste 17.000 de copii au fost născuţi de mamele românce din străinătate, aceştia reprezentând 8,3% din totalul naşterilor din ţară şi din străinătate. Dincolo de cauzele care conduc la scăderea populaţiei, economia este „lovită“ şi de celelalte tendinţe demografice“: natalitatea redusă, îmbătrânirea populaţiei şi creşterea speranţei de viaţă, care vor duce la o creştere a poverii pe care o reprezintă vârstnicii pentru populaţia care lucrează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.