PIESE DIN AUR REPREZENTATIVE, LA PALATUL CULTURII DIN TÂRGU MUREŞ. VEZI DESPRE CE ESTE VORBA

O parte a unuia dintre cele mai importante tezaure ale României, Tezaurul de la Pietroasa sau Cloşca cu Puii de Aur, descoperit de doi ţărani, zdrobit cu toporul de un antreprenor, salvat dintr-un incendiu, furat dintr-un muzeu şi deteriorat iar apoi descompletat de ruşi, poate fi admirat în expoziţia ‘Aurul şi argintul antic al României’ organizată la Palatul Culturii din Târgu Mureş.

Dintre cele 10 piese ale tezaurului care se mai păstrează în România, Muzeul Naţional de Istorie, deţinătorul de drept al acestuia, a adus în expoziţia de la Târgu Mureş, realizată în colaborare cu Muzeul Judeţean Mureş, patru dintre piesele reprezentative, alături de alte 1.000 de piese din aur şi argint deţinute de muzeele din ţară, la fel de valoroase.

Pe lângă cele două fibule, la Târgu Mureş mai este expusă cana înaltă de 37 de centimetri şi vasul octogonal cu două toarte – care imită pantere placate cu pietre lucitoare, menite să amplifice strălucirea şi luciul aurului – cu pietre preţioase încrustate în dantelă de aur.

Tezaurul de la Pietroasa a fost descoperit în 1837 de doi ţărani, Ion Lemnaru şi Stan Avram, în timp ce luau piatră de pe dealul Istriţa. Din istoricul său, aflăm că din tezaurul compus iniţial din 22 de piese s-au putut recupera doar 12, în greutate totală de aproape 19 kilograme, multe dintre ele fiind doar din aur: un platou mare, de 7,6 kilograme, cu un diametru de 56 centimetri, o cană cu înălţimea de 37 centimetri, care este reconstituită, un platou mai mic cu decor în relief şi o statuetă în centru, cu diametru de 26 cm, un colan cu o inscripţie gravată cu caractere runice, un colan simplu, un colan cu balama, patru fibule, două vase poligonale, unul octogonal (care poate fi văzut la Târgu Mureş) şi altul dodecagonal.

Sursă: Vocea Transilvaniei