PLF-ul de intrare în România: tot ce trebuie să știi despre formularul digital

Toate persoanele care intră în ţară începând de luni, 20 decembrie, au obligaţia de a completa electronic, în termen de 24 de ore, formularul digital de intrare în ţară, prin aplicaţia plf.gov.ro, nerespectarea acestei obligaţii fiind sancţionată cu amendă de la 2.000 la 3.000 lei, au anunţat, sâmbătă, reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, comisarul-şef Fabian Bădilă, şi locotenentul-colonel Cătălin Chirca, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, au explicat procedura legată de introducerea formularului digital de intrare în România, conform Agerpres.ro.

„Formularul digital de intrare în România va putea fi completat doar electronic din aplicaţia plf.gov.ro dezvoltată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, pe baza cerinţelor operaţionale stabilite de autorităţile medicale. Aplicaţia va deveni operaţională începând de mâine, 19 decembrie, astfel încât cei care vor intra în ţară în data de 20 decembrie să aibă timpul necesar să completeze formularul”, a precizat Chirca.

El a spus că în prezent STS realizează ultimele testări de securitate şi de performanţă, iar începând de duminică de pe orice telefon, tabletă sau calculator, cu conexiune la internet, va putea fi accesată această aplicaţie.

„Formularul cuprinde câmpuri obligatorii cu privire la identitatea persoanei, mijlocul de transport cu care intră în ţară, istoricul de călătorie din ultimele 14 zile, adresa de destinaţie şi, dacă este cazul, datele minorilor care o însoţesc”, a spus Chirca.

El a atras atenţia ca datele să fie completate corect deoarece aplicaţia este conectată cu bazele de date ale statului şi va semnala orice greşeală.

„Formularul digital este in instrument foarte util, simplu de utilizat de toate persoanele, însă în spate are o serie de interconectări complexe cu sistemul informatic al Poliţiei de Frontieră, cu aplicaţia Coronaforms care realizează managementul persoanelor infectate, dar şi cu evidenţa persoanelor. Din acest motiv, le recomandăm oamenilor şi le reamintim să completeze toate câmpurile într-un mod cât mai corect pentru că aplicaţia face validări cu bazele de date ale statului şi va semnala orice greşeală. Practic, înainte de a sosi în ţară, înainte cu câteva ore sau cu câteva minute, se accesează aplicaţia şi se introduce o adresă de e-mail, mai departe accesăm adresa de e-mail, deschidem mesajul şi intrăm în link-ul de accesare. Se completează similar cu aplicaţia de certificate digitale şi va putea fi folosită foarte uşor de orice persoană. Introducem toate câmpurile obligatorii, iar, ulterior, salvăm documentul, odată salvat acesta nu mai poate fi editat. Dacă dorim să actualizăm datele, va trebui să completăm un nou formular”, a explicat Chirca.

Acesta a mai menţionat că instrumentul digital dezvoltat pentru Ministerul Sănătăţii şi autorităţile medicale vine în sprijinul realizării anchetelor epidemiologice.

Comisarul-şef Fabian Bădilă a explicat procedura la intrarea la frontieră.

„Din punct de vedere practic, la controlul de frontieră va fi următoarea procedură: în momentul în care persoana se prezintă în punctul de trecere, poliţistul de frontieră efectuează formalităţile de control prin verificarea automată a paşaportului sau a cărţii de identitate pentru a stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile de intrare în ţară. De asemenea, poliţistul de frontieră va verifica autenticitatea şi valabilitatea certificatului verde. După citirea automată a acestor date, în aplicaţia Poliţiei de Frontieră, în intervalul de câteva secunde, poliţistul primeşte confirmarea existenţei sau inexistenţei formularului digital de intrare în România. În funcţie de rezultatul verificării, datele sunt trimise către Direcţia de Sănătate Publică în vederea luării măsurilor ce se impun”, a spus Bădilă.

El a precizat că acest document nu trebuie tipărit, ci este citit automat prin intermediul dispozitivelor aflate la dispoziţia Poliţiei de Frontieră din România.

„Verificarea existenţei sau inexistenţei plf nu va afecta timpul de aşteptare la frontieră, având în vedere că este citit automat de dispozitivele noastre”, a adăugat Bădilă.

El a menţionat şi situaţiile care apar în momentul controlului de frontieră. „Dacă persoana a completat plf şi nu se impune carantina, aceasta trece prin punctul de frontieră fără alte măsuri, dacă persoana a completat plf şi se impune carantina, în funcţie de zona sau ţara din care vine, Direcţia de Sănătate Publică dispune măsura carantinării. Măsura se comunică judeţului în care se duce la îndeplinire măsura carantinării, iar locaţia se va verifica de către structurile de ordine publică”, a spus Bădilă.

El a mai arătat că dacă persoana nu a completat formularul şi se impune carantina, în funcţie de zona sau ţara în care vine, DSP dispune măsura carantinării, iar persoana are obligaţia legală de a completa în termen de maxim 24 de ore de la data trecerii prin frontieră, în caz contrar, DSP, conform legii, dispune sancţionarea contravenţională.

„Subliniez că, în situaţia în care se constată că persoana care s-a prezentat în punctul de frontieră nu a completat formularul digital, i se permite intrarea în ţară, dar are obligaţia legală să completeze acest plf în termen de 24 de ore. Nerespectarea acestei obligaţii de a completa formularul digital de intrare în România se sancţionează cu amendă de la 2.000 la 3.000 lei. Precizăm că în oricare din aceste situaţii, pe sensul de intrare în România, la control participă şi reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică în vederea efectuării triajului epidemiologic”, a mai adăugat comisarul-şef Fabian Bădilă.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, la finalul şedinţei de guvern, că a fost aprobată Ordonanţa de Urgenţă privind implementarea formularului de intrare în România pentru pasageri.

„Cetăţenii trebuie să completeze acest certificat cu 24 de ore înainte de intrarea în România. Dacă nu reuşesc să facă acest lucru, trebuie să îl completeze – pot să meargă la domiciliu – într-un interval de 24 de ore, sub sancţiunea unei amenzi, dacă eventual nu respectă acest interval”, a arătat Rafila, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.

Potrivit acestuia, documentul nu este unul menit să împiedice circulaţia, ci să permită localizarea rapidă a contacţilor unei persoane infectate, astfel încât Direcţiile de Sănătate Publică să realizeze anchetele epidemiologice.

Wall-Street.ro

One thought on “PLF-ul de intrare în România: tot ce trebuie să știi despre formularul digital

  • 19 decembrie 2021 la 13:44
    Permalink

    Nu scrie nimic de copii.
    De la ce virsta trebuie să completeze?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.