Pliantele publicitare, un indiciu pentru hoţi

Pliantele publicitare distribuite de magazine ocupă tot mai mult cutiile poştale ale locuitorilor din Târnăeveni. Cu oferte promoţionale de interes sau nu, pentru cei care le primesc, aceste pliante apar tot mai des în scările blocurilor, sau chiar în cutiile poştale ale locatarilor. Iar numărul lor este în continuă creştere.

Alte oraşe au început să ia măsuri pentru a restrânge tipăriturile publicitare care i-au invadat şi îi deranjează pe localnici.

Aceste pliante pot furniza indicii importante spărgătorilor de locuinţe. Pentru hoţi poate fi un indiciu foarte sigur o cutie poştală plină, sau neridicarea reclamelor puse la clanţă, un nou tip de material promoţional foarte agreată de retaileri.

La Târgu Mureş, numeroase blocuri au amplasat coşuri la intrare, unde pot fi depozitate aceste pliante, pentru a nu mai permite accesul tuturor distribuitorilor în scara blocului. De asemenea, un consilier local a propus un proiect care să introducă norme de bune practici în ceea ce priveşte distribuirea de cataloage, pliante şi flyere publicitare pe raza municipiului Târgu-Mureş.

Până la noi reglementări, interzicerea accesului distribuitorilor de pliante în casa scării reprezintă cea mai bună soluţie, aceştia plasând materialele tipărite într-un recipient în faţa uşii de intrare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.