Podul Minciunilor din Blaj, o investiţie de 3 milioane de euro, deschis circulaţiei de Ziua Naţională
Podul Minciunilor din municipiul Blaj, o investiţie de 3 milioane de euro, a fost deschis joi circulaţiei rutiere şi pietonale, după lucrări care au durat opt luni, inaugurarea oficială a acestuia urmând să aibă loc luni, printr-un „Concert pe pod”.
„Este o investiţie realizată în timp record, de aproximativ 8 luni, în condiţiile în care construcţia unui pod la parametrii cei mai înalţi (din punct de vedere tehnic şi arhitectural) durează, în ţara noastră, în medie 2 ani, iar lucrările la noul pod au fost complexe şi au început cu demolarea vechii structuri.