PODUL PESTE TÂRNAVA MICĂ, PREDAT CĂTRE GUVERN, PENTRU A PUTEA FI REPARAT

Podul peste râul Târnava Mică, din municipiul Târnăveni, construit în 1931, va fi predat către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Compania Naţională de Investiţii C.N.I. S.A, în vederea modernizării. Consilierii locali au adoptat un proiect de hotărâre în acest sens, joi, 30 aprilie, la şedinta ordinară.
Podul, care se află pe DN 14 A şi reprezintă singura legătură între cele două părţi centrale ale municipiului, a beneficiat de ultimele reparaţii în anul 2002, garanţia acestor lucrări expirând în 2012.
În prezent, starea de degradare a podului este accentuată. O expertiză tehnică a arătat că lăţimea părţii carosabile este sub limita necesară unui drum naţional, clasa de încărcare este necorespunzătoare standardelor actuale, există degradări şi denivelări ale căii pe rampe, dispozitivele de acoperire a rosturilor sunt complet deteriorate, iar procesele de coroziune accentuate au condus la instituirea restricţiilor de circulaţie pentru vehiculele mai mari de 30 de tone.
Lungimea totală a podului este de 40,10 m, iar lăţimea între parapeţi de 8.50 m.
Podul nu este deloc sigur, iar situaţia s-ar înrăutăţi în cazul unui cutremur de 7 grade pe scara MSK, a unor inundaţii puternice, modificări majore ale albiei râului, accidente prin lovirea elementelor de construcţie, alunecări de teren sau transporturi excepţionale,
Având în vedere situaţia gravă existentă în momentul de faţă, cauzată de starea necorespunzătoare a podului rutier peste Târnava Mică, consilierii locali au discutat joi, 30 aprilie, un proiect de hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Compania Naţională de Investiţii C.N.I. S.A. în vederea executării obiectivului de investiţii „Construire pod rutier peste Târnava Mică – Târnăveni, judeţul Mureş”.
Reprezentanţii CNI au anunţat că lucrarea de construcţie a noului pod a fost inclusă pe lista de investiţii pentru perioada următoare. Predarea trebuie să aibă loc pentru ca formalităţile să poată fi demarate.
Noul pod ar urma să aibă o deschidere de 35,60 m şi o lungime totală de 42,50 m.
Consiliul Local al Municipiului Târnăveni se obligă ca după predarea amplasamentului şi a obiectivului realizat, să menţină destinaţia acestuia şi să îl întreţină pe o perioadă de 15 ani.
Finanţarea obiectivului se va realiza în corelare cu alocaţiile bugetare repartizate pentru subprogramul „Lucrări de primă urgenţă” din cadrul programului naţional de construcţii de interes public sau social.
