Pokerul online, o piață în creștere în România

În ultimii ani, tehnologia a evoluat spectaculos și, odată cu ea, au apărut și s-au dezvoltat noi industrii. Una dintre aceste industrii este cea a jocurilor de noroc online, industrie ce pune la dispoziția pasionaților mijloace variate de divertisment, dar și potențiale câștiguri în bani.

Jocurile de noroc online și evoluția acestei piețe

După căderea comunismului, jocurile de noroc au reintrat în legalitate, după o perioadă de aproape 45 de ani în care au fost cu desăvârșire interzise. În anii ’90 apar primele agenții stradale de jocuri de noroc și pariuri.

Până în 2003, jocurile de noroc online erau complet inexistente, însă odată cu avântul internetului și al digitalizării, acest segment s-a dezvoltat exponențial. Abia în 2010 Guvernul implementează un set de legi menite să reglementeze activitatea jocurilor de noroc online.

În zece ani, piața jocurilor de noroc online din România a crescut într-un mod sănătos și corect, Romslot apreciind că aceasta a ajuns deja la maturitate. Acest segment generează acum către stat venituri de peste 3 miliarde de lei anual.

Reglementările legislative stricte, dar și implementarea programului „Joc Responsabil” al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc au contribuit la o mai bună educare a jucătorilor. De asemenea, la rândul lor, operatorii și-au îmbunătățit permanent serviciile, oferind o gamă tot mai variată de bonusuri și promoții.

Cele mai populare jocuri de noroc online rămân sloturile sau așa-numitele „păcănele” pentru că au reguli foarte simple și grafică atractivă. Se poate juca cu bani reali sau virtuali și multe dintre aceste aparate sunt inspirate din filme celebre, lucru care le sporește atractivitatea.

Evoluția pokerului online

Unul dintre cele mai populare jocuri de cazino, ajuns și în mediul online odată cu era digitalizării, este, fără îndoială, jocul de poker. De altfel, este singurul joc de cazino care nu se bazează pe noroc, ci pe abilități și fler.

Pokerul online și-a câștigat rapid foarte mulți fani datorită flexibilității de care dă dovadă. Pentru jucători este foarte convenabil să joace online, căci pot juca de oriunde doresc, cu condiția să aibă acces la internet.

Mai mult, pot juca mai multe jocuri simultan, sporindu-și astfel șansele de câștig. Aceste avantaje au dus la creșterea numărului de jucători români, atât amatori, cât și profesioniști.

Printre cei mai faimoși jucători români de poker se numără Daniel Negreanu, născut și crescut în Canada din părinți români. Negreanu este o adevărată vedetă în lumea profesioniștilor din poker, el adunând nu mai puțin de șase brățări WSOP și o avere de peste 21 de milioane de dolari în întreaga sa carieră.

Un alt jucător român important este Alexandru Papazian, recunoscut ca cel mai bun român din poker la ora actuală. El a încasat peste 3,5 milioane de dolari din poker.

De asemenea, numeroase cazinouri și operatori de jocuri de noroc aleg să deschidă agenții în țara noastră. Acest lucru crește competitivitatea între operatori, ceea ce duce la oferte și promoții mai avantajoase pentru jucători.

România este o piață atractivă și pentru marii jucători de pe piața jocurilor de noroc, giganți precum 888, Unibet sau Betfair deschizând cazinouri online și în țara noastră. Aici poți găsi o varietate foarte mare de jocuri și poți beneficia de bonusuri de bun venit, retrageri și depuneri simple în lei, precum și de siguranța deplină a mediului de joc.

Impactul pieței jocurilor de noroc asupra economiei

Creșterea industriei jocurilor de noroc în România este în concordanță cu creșterea acestui segment la nivel mondial. În România, aproximativ un milion de persoane joacă în mod constant jocuri de noroc, ceea ce înseamnă aproximativ 5% din populația țării.

Piața jocurilor de noroc din România are o valoare totală de peste un miliard de euro anual, iar în 2018 s-a observat că încasările statului român s-au dublat față de 2014. Acest lucru înseamnă venituri constante și substanțiale către bugetul de stat, sume ce pot fi folosite ulterior pentru investiții.

Jocurile de noroc și piața muncii

Industria jocurilor de noroc are un număr total de angajați ce depășește 50,000 în întreaga țară, salariul mediu acordat fiind de 500 de euro. Pe lângă numărul mare de locuri de muncă generat, industria jocurilor de noroc plătește statului impozite pe salarii în sumă de aproximativ 180 de milioane de euro.

Cazinourile online generează numeroase locuri de muncă în domenii diverse conexe activității principale, precum dezvoltatori de software, specialiști în marketing și promovare sau asistență cu clienții.

Se preconizează ca această industrie va crește tot mai mult de la an la an, urmând să aibă încasări totale la nivel global de peste 100 de miliarde de dolari în 2025. Cu siguranță, acesta este un segment important și pentru economia României și ne putem aștepta ca țara noastră să urmeze trendul internațional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.