POLIȚIA ATENȚIONEAZĂ: NU VĂ LĂSAȚI INFLUENȚAȚI DE CÂȘTIGURI FICTIVE PRIN TELEFON

Ne aflăm într-un secol al vitezei, în care informaţia şi tehnologia avansează cu repeziciune. Utilizarea mijloacelor electronice primează, fie că vorbim de internet, telefonul mobil sau cardurile bancare, de aceea şi orientarea infractorilor, s-a îndreptat în această direcţie, pentru că este o cale facilă de a obţine câştiguri materiale, într-un timp relativ scurt.
Tot mai des auzim despre persoane care, fie au făcut diverse cumpărături fictive în mediul on-line, fie au fost anunţate prin intermediul telefonului mobil că sunt „fericiţii câştigători” ai unor premii în bani sau produse.
Cu toate demersurile întreprinse de poliţie şi de companiile de telefonie mobilă, pentu a vă feri de anumiţi indivizi, rău intenţionaţi, care vă pot trimite un mesaj scurt pe telefon, în care sunteţi anunţaţi că peste noapte aţi devenit câştigătorii unor trageri la sorţi cu premii mari, încă în judeţul Mureş există astfel de cazuri în care, persoane credule, îmbogăţesc infractorii prin diverse operaţiuni pe care aceştia le efectuează la solicitarea infractorilor, pentru a putea intra în posesia aşa ziselor câştiguri. Nici persoanele mai puţin naive şi de bună credinţă nu au scăpat de inventivitatea răufăcătorilor, unele dintre acestea au fost apelate pe telefonul mobil şi li s-a adus la cunoştinţă că s-au făcut diverse erori în contul de abonat al acestora şi că pentru remedierea lor este necesară o anumită combinaţie de taste, care însă nu le-a adus câştiguri, ci doar o însemnată pagubă în bugetul propriu.
Revenim şi pe această cale şi vă adresăm câteva recomandări pentru a preveni înşelăciunile prin intermediul telefonului mobil:
•Nu comunicaţi sub nici un pretext nimănui datele dumneavoastră de identificare sau ale societăţii comerciale în care vă desfăşuraţi activitatea, deoarece companiile de telefonie mobilă ale căror clienţi sunteţi, vă transmit datele sau solicitările doar prin numere scurte, compuse din 3 sau 4 cifre, în niciun caz prin apelare de pe un număr necunoscut/privat;
•Nu daţi curs unor solicitări venite din partea unor persoane care pretind că reprezintă societăţi de telefonie sau de altă natură care vă anunţă că aţi câştigat diverse sume de bani sau alte premii;
•Nu efectuaţi operaţiuni de tastare pe telefonul mobil a diverselor combinaţii de taste solicitate de anumite persoane care pretind că sunt angajate ale firmei de telefonie mobilă la care sunteţi abonaţi;
•Verificaţi telefonic şi personal la operatorul de telefonie al cărei client sunteţi despre existenţa oricărui concurs sau promoţii;
•Nu expediaţi sume de bani prin mandate on-line, nu depuneţi bani în contul unor persoane necunoscute şi nu comunicaţi codul de reîncărcare al unor cartele telefonice.