Poliţiştii mureşeni de la rutieră rămân în arest

politisti-arestati_2015032011

Tribunalul Mureş a admis, marţi, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi a prelungit cu încă 30 de zile arestarea preventivă a celor şapte angajaţi ai Poliţiei Rutiere Reghin, cercetaţi penal pentru infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual, în dosarul nr. 81/P/2015.

Instanţa a respins cererile formulate de poliţiştii Adam Mihăiţă Leon, Cotoi Cornel, Cotoi Simion, Nicoară Ovidiu, Moldovan Florin Ioan, Moldovan Silviu Cosmin şi Mărcuş Teodor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai uşoară, respectiv arestul la domiciliu sau control judiciar.

Încheierea Tribunalului Mureş nu este definitivă, având drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare.

Şase dintre poliţişti sunt cercetaţi pentru luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual toate în formă continuată, iar unul pentru luare de mită, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la fals intelectual, toate în formă continuată.

În urma arestării preventive a celor şapte poliţişti, Poliţia Rutieră Reghin a rămas fără niciun angajat, iar în aceste condiţii Serviciul Poliţiei Rutiere Mureş a suplimentat echipajele în zonă, inclusiv pentru acoperirea DN 15 Reghin-Topliţa.

În data de 18 aprilie, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Mureş, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, au efectuat 11 percheziţii, dintre care una la sediul Poliţiei Municipiului Reghin, pentru probarea unor infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual.

Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii la acea dată de DGA-SJA Mureş, în cauză erau vizaţi şapte agenţi de poliţie din cadrul Biroului de Poliţie Rutieră, asupra cărora exista suspiciunea că, din 2015 şi până în prezent, ar fi pretins şi primit diverse sume de bani de la conducători auto pentru a nu aplica măsurile legale în cazul unor abateri constatate în trafic.

AGERPRES