POMPIERII MUREȘENI AU SALVAT DOUĂ PERSOANE

Detaşamentul de pompieri Sighișoara a intervenit joi, 26 februarie, la ora 19:09, pe strada Dumbravei, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, pentru deblocarea ușii unui apartament. Folosind echipamentele și mijloacele din dotare, pompierii au pătruns în interiorul apartamentului, constatând că în locuință se aflau două persoane, care erau căzute în locuință și care necesitau asistență medicală. Acestea au fost preluate de echipajul medical sosit la fața locului.

În dimineața aceleiași zile, la ora 08:02, Detaşamentul de pompieri Târgu Mureş a fost solicitat pentru deblocarea uşii unui apartament, în municipiu, pe strada Făget. Un echipaj cu o autospecială s-a deplasat de urgenţă la locul solicitării. Pompierii au intervenit pentru deblocarea uşii apartamentului, în interior aflându-se o persoană de sex feminin în vârstă de 78 de ani, decedată.