(Video) Posibilă amenințare cu bombă la pod

Astăzi, în jurul orei 11.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târnaveni au fost sesizați de către un bărbat din localitate, cu privire la faptul că în zona podului de peste râul Târnava Mică, din localitatea Târnaveni, în afara părții carosabile, se află un posibil colet suspect.

La fața locului s-au deplasat politiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș, precum și lucrători din cadrul Direcției Județene de Informații Mureș, care au delimitat perimetrul și au acționat conform procedurilor specifice.

A fost identificată o valiză, al cărui conținut a fost verificat, constatându-se faptul că în interiorul acesteia se afla o saltea gonflabilă de mici dimensiuni.

Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș au procedat la ridicarea valizei în cauză și desfășoară în continuare verificări în vederea identificării persoanei care a lasat-o în acel loc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.