Povestea Crăciunului la Senereuş relatată copiilor de saşi născuţi în Germania de nonagenara Regina Frintz
O femeie în vârstă de 92 de ani, Regina Frintz, născută în satul Senereuş din judeţul Mureş, care a emigrat în Germania împreună cu familia ei, a început, la o vârstă înaintată, să scrie o serie de poveşti despre tradiţiile pe care saşii din acest sat le aveau peste an, iar între acestea Crăciunul ocupa un loc aparte.
“Deoarece pe timp de iarnă serile erau aşa de lungi şi lucrul la câmp era, în cea mai mare parte, terminat, aveam mult timp să povestim, să ne jucăm cu copiii sau să mergem în şezătoare la vecini. Senereuşul, locul nostru natal, de unde provin şi eu, este situat în Nordul Transilvaniei, între Târnava Mică şi Târnava Mare, într-o vale înconjurată de munţi şi păduri frumoase. Strămoşii noştri au venit aici din Germania acum aproximativ 900 de ani, au construit locuinţe/lăcaşuri şi sate, şcoli şi biserici, contribuind prin hărnicia lor la prosperitatea şi frumuseţea Transilvaniei. Dar mai presus de toate, s-au îngrijit de comunitate, s-au ajutat şi sprijinit reciproc, pentru că pe steagul lor scria ‘Unitatea ne face puternici’, lucru pe care îl facem şi astăzi încă. Sărbătorile creştine erau importante, mai ales Crăciunul, care vestea Naşterea lui Isus. Pe vremea aceea viaţa era mai simplă, nu aşa de evoluată. Îmi amintesc de copilăria mea şi aş dori să vă descriu cum am trăit şi sărbătorit Crăciunul în Senereuş”, şi-a început Regina Frintz povestea de Crăciun, scrisă pentru copiii saşilor.
Înainte de Crăciun, spune Regina Frintz, erau sacrificaţi porcii, se făcea cârnaţi, pivniţa era plină cu butoaie cu vin, fructe, legume, cartofi şi porumb pentru animale, iar oamenii erau extrem de mulţumiţi cu ceea ce aveau şi binecuvântau orice moment.
“Inima ne era plină de recunoştinţă. Deja număram zilele până la venirea Crăciunului. Nu ştiam ce înseamnă să faci cumpărături, exista iarmaroc de unde ţăranii îşi cumpărau ceea ce nu puteau ei produce, ca de exemplu: sare, piper, zahăr şi stofă pentru haine. De Crăciun aveam brad, care era astfel ales încât să încapă în cameră. În casă era miros de brad şi varză murată. Se făcea pâine în cuptor, lichiu şi cozonac, iar aceste obiceiuri le-am păstrat până azi. Apoi venea prima zăpadă cu nopţi geroase, aşteptam cu nerăbdare Crăciunul , mai ales copiii. În Seara Sfântă şi în cele două zile de Crăciun băteau în vremea aceea cele trei clopote, al treilea fiind din păcate confiscat senereuşenilor şi topit în timpul primului război mondial. În biserică nu era din păcate încălzire, femeile se încălzeau în timpul slujbei cu o cărămidă caldă, pe care o aduceau învelită într-un fular de lână. Bărbaţii aveau paltoane de blană brodate şi cizme de piele. În partea din faţă a bisericii era bradul de Crăciun împodobit cu mere, nuci, turtă dulce şi era luminat de lumânări de ceară. Mirosul lumânărilor şi al bradului, nu le voi uita niciodată, parcă acum le văd şi le simt”, spune Regina Frintz, în povestea transmisă AGERPRES de către Asociaţia Saşilor Senereuşeni din Germania.
Lângă pomul de Crăciun din biserica din Senereuş, una dintre cele mai mari biserici fortificate din mediul rural, se juca sceneta Naşterii Domnului de către elevi.
Foto: (c) Arhiva Asociației Sașilor Senereuşeni din Germania
“Era un moment solemn şi emoţionant: la lumina lumânărilor era copilul Isus în iesle, Maria şi Iosif, steaua de la Betleem, îngerii şi păstorii pe câmp. Din balcon răsuna orga, corul bisericii cu frumoasele colinde ‘Bucură-te creştinătate’ – se simţea că s-a născut Mântuitorul. Mai erau încă patru sfeşnice cu lumânări puse de către elevi. După slujbă, la ieşirea din biserică, stăteau femei cu coşuri pline cu pacheţele pentru copii. După aceea copiii aveau voie să meargă acasă cu o lumânare aprinsă. Ajunşi acasă, se servea mâncare tradiţională: ciorbă cu moare de varză şi cărnaţi, numită şi ciorba din Ajunul Crăciunului. Apoi venea momentul mult aşteptat pentru copii, sub brad erau cadourile aduse de Moş Crăciun. Se primeau pantofi noi, haine, care erau necesare vieţii de zi cu zi, băieţii primeau uneori câte o sanie, fetele panglică de prins părul, în diverse culori, biscuiţi, mere, nuci, de ciocolată nu ştiam atunci. Dar un lucru ştiu sigur şi anume că bucuria şi recunoştinţa erau pe atunci mai mari decât acum”, descrie Regina Frintz.
O altă tradiţie specific săsească era “Focul din Ajunul Crăciunului”, care în Senereuş era cunoscut sub numele de Focul Ciobanului din Noaptea Sfântă.
“Mormane de crengi erau duse de către copii, tineri şi bătrâni, pe dealurile din jurul satului. La ora 23,00 era aprins focul în sunetul clopotului. În acelaşi timp se cânta în turnul bisericii ‘Puer Natus’ (colind în latină). Tot satul era pe străzi şi admira acest eveniment”, povesteşte femeia.
Pe deal se puteau citi literele de foc “Stille nacht”, din cântecul “Stille nacht, heilige nacht” (Noapte liniştită, noapte sfântă), iar apoi “tovarăşii”, cum erau numiţi în Senereuş, se adunau şi mergeau să sărbătorească, într-o locuinţă, mâncând cărnaţi fripţi şi bând vin fiert până noaptea târziu.
În prima zi de Crăciun, la ora 11,00 era slujbă la biserică, în această zi cânta din nou corul, apoi mergeau toţi în jurul altarului şi donau o sumă de bani pentru o cauză bună.
Foto: (c) Arhiva Asociației Sașilor Senereuşeni din Germania
“La prânz era din nou mâncare tradiţională: supă de tăiţei şi friptură de pui. În a doua zi de Crăciun, dimineaţa, copiii îşi vizitau naşii, le urau Crăciun fericit şi primeau drept mulţumire un chec, care era pe atunci ceva deosebit. Aşa trecea frumoasa perioadă de Crăciun şi urma Anul Nou, următoarea sărbătoare a comunităţii senereuşenilor”, relatează Regina Frintz.
Un alte punct culminant era în dimineaţa Anului Nou, când era urarea de Anul Nou a copiilor.
“Copiii mergeau dis de dimineaţă la rude şi fiecare le făcea o urare dinainte învăţată, de sănătate, An Nou fericit şi plin de succes. După aceea fiecare primea o bancnotă, care îi bucura enorm. Aşa, acum am povestit destul din amintirile mele, mă opresc aici pentru că nu vreau să plictisesc pe nimeni. Vă doresc tuturor Crăciun Fericit şi binecuvântat, un An Nou fericit!”, şi-a încheiat Regina Frintz istorisirea scrisă special pentru copiii saşilor care s-au născut în Germania. AGERPRES