Povestea unui neamț stabilit în Cund, care face afaceri cu trufe


Trufele, numite „diamantele pământului”, cresc şi în România, iar gustul lor îi face pe străini să cumpere tot mai multe de la noi.

Patronii restaurantelor de lux din întreaga lume plătesc sute de euro pentru un kilogram de trufe, dar recordul e deţinut de un proprietar de cazino din Monaco, ce a plătit 330.000 de dolari pentru 1,5 kilograme de trufe albe.

Un neamţ şi-a deschis în Transilvania, în Valea Cundului din judeţul Mureş, un complex turistic şi organizează, împreună cu turiştii săi, o „vânătoare de trufe”.

Jonas Schafer a ajuns, la mijlocul anilor 2000, în satul Cund din Mureş şi s-a îndrăgostit de locul pitoresc. Atât el, dar mai ales soţia sa, care l-a convins să se mute de tot în Transilvania. Iar de aici până la a porni o afacere în turism a fost doar un pas. După investiţii considerabile, a reuşit să pună la punct şi o bucătărie unde să gătească, personal, specialităţi din hribi şi trufe, pe care să le servească turiştilor care îi trec pragul.

Pentru a face rost de ele, a început să cutreiere pădurile din zonă, aflând secretele vânătorii de trufe. Pentru că turiştii erau curioşi să afle cum ajung trufele în farfuriile lor, Jonas Schafer a început să organizeze aceste vânători de trufe.

„Acum e perioada în care temperatura este bună în aer şi în pământ. Acestea sunt trufe de cea mai bună caliltate, iar preţul variază între 400 şi 800 de euro”, spune neamţul Jonas Schafer.

Alături de el în cea mai recentă vânătoare de trufe s-au aflat şi câţiva curioşi, printre care o tânără venită tocmai din Coreea, semn că în orice colţ al lumii se găsesc pasionaţi care ar fi interesaţi de o astfel de aventură.

Aki, o cățelușă în vârstă de 3 ani, îl ajută pe neamț, adulmecă fiecare centimetru pătrat şi simte de la distanţă unde se ascund trufele.

Patricipare la o astfel de vânătoare de trufe costă aproximativ 150 de euro pentru un adult.

Sursa: Vocea Transilvaniei