Precizari cu privire la semafoarele din Târnăveni

Săptămâna aceasta se vor monta patru noi semafoare cu buton în Târnăveni.

“În spațiul public au apărut deja contestatarii de serviciu, care pun căruța înaintea boilor și critică în necunoștință de cauză. Menționez că locațiile sunt exact cele din caietul de sarcini al achiziției, publicat în 23 august, adică: Școala Gimnazială “Traian”, Biserica “Sfântu Gheorghe”, Restaurantul “Târnava” și Policlinică” spune primarul Sorin Meghesan intr-o postare pe pagina sa de Facebook.

Amplasarea semafoarelor a fost gândită cu scopul de a fluidiza traficul în zona centrală și de a securiza spațiile pietonale din preajma unităților de învățământ. Am lucrat cu specialiști de la instituțiile naționale de ordine și siguranță publică, motiv pentru care cele trei semafoare din Centru vor fi amplasate pe câte doi stâlpi cu consolă. Vor fi două semafoare rutiere și un semafor pietonal pe fiecare stâlp.

“Am optat pentru această soluție pentru a asigura o vizibilitate cât mai bună pentru conducătorii auto și pentru pietoni. Nu suntem perfecți și mai facem greșeli, pe care le corectăm la sugestia oricărui cetățean din Târnăveni. Dar răutățile inutile, care tind să devină sport local la Târnăveni, nu fac bine nimănui. Nici măcar celor care, prost sfătuiți și primitori de “lumină” din reședința de județ, încearcă să câștige un iluzoriu capital politic”
mai afirma primarul Sorin Meghesan.

Un comentariu la „Precizari cu privire la semafoarele din Târnăveni

  • 22 noiembrie 2017 la 20:43
    Permalink

    e foarte bine..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.