Stiri locale

Premieră în justiția mureșeană

sigla

La Târgu Mureș se va deschide primul Tribunal de Arbitraj, care vine în soluționarea mai rapidă a dosarelor civile.

Pe lângă costul și timpul de soluționat reduse, la cerere se oferă și confidențialitate. Tribunal de Arbitraj presupune o serie de avantaje: rapididatea cu care se soluționează un litigiu, maxim 6 luni de zile; discreția, este un alt avantaj, în sensul că la ședința de judecată pot participa terțe persoane numai cu aprobarea părților implicate în litigiu și cu încuviințarea tribunalului de arbitraj. Doar cu acordul părților aceste ședințe sunt publice, aspect care este luat în considerare de tot mai multe persoane.

Costul serviciului este mult mai redus, al treilea mare avantaj deloc de neglijat, potrivit explicațiilor oferite de arbitrul judiciar Marian Jurgiu, Președinte al Uniunii Naționale al Tribunalelor de Arbitraj Instituționalizat.

Potrivit Codului de Procedură Civilă, hotărârea arbitrală constituie titlu executoriu, și după investirea cu formulă executorie, se execută silit întocmai ca o hotărâre judecătorească.