Președintele, primul ministru și ministrul sănătății în vizită la Târgu Mureș

Președintele României, domnul Klaus IOHANNIS, alături de prim-ministrul României, domnul Ludovic ORBAN și ministrul Sănătății, domnul Nelu TĂTARU, au vizitat Unitatea de Suport Medical Covid-19 Târgu Mureș astăzi, 9 mai, de la ora 14.00.

Primarul municipiului Târnăveni Sorin Megheșan a participat la întâlnirea cu președintele, primul ministru și ministrul sănătății care a avut loc la Târgu Mureș.

Transcript al declaratiei domnului Presedinte:

“Suntem aici, în frumosul municipiu Târgu Mureș, la o unitate de suport medical realizată într-o sală polivalentă. Practic, este o secție externă a spitalului.

Am venit aici fiindcă doresc să subliniez două lucruri. În primul rând, faptul că s-a realizat această unitate externă medicală prin colaborarea mai multor autorități – un exemplu foarte de colaborare și în plan, și cu autoritățile centrale. Această sală polivalentă transformată în unitate suport va deveni funcțională în câteva zile.

De menționat – din păcate, aici, la Târgu Mureș, au fost relativ multe cazuri de COVID-19 și mi-a plăcut că au fost prevăzători și au instalat, toți cei implicați – Consiliul Județean, Prefectura, universitatea, Ministerul Sănătății, spitalul care va deservi unitatea – în timp util această extensie, pentru a fi pregătiți.

A doua chestiune – din păcate, epidemia este între noi. Avem și astăzi – probabil ați văzut datele – peste 300, 320 de cazuri noi, și vreau să atrag atenția asupra unui lucru pe care l-am constatat. Peste o săptămână expiră starea de urgență. Din păcate, asta nu înseamnă că epidemia s-a terminat! Epidemia este între noi.

Trebuie să avem foarte mare grijă ca atunci când putem să ne mișcăm un pic mai liber să nu avem o explozie de infecții noi. Sunt reguli simple: trebuie să păstrăm distanța, trebuie să purtăm mască, trebuie să ne spălăm foarte des pe mâini, trebuie să avem grijă mai multă fiecare de noi și de cei cu care relaționăm.

Deci, încă o dată – 15 mai este doar un termen administrativ, când se termină starea de urgență, dar, din păcate, epidemia nu se arată a fi în retragere.

Mare, mare grijă, vă rog, dragi români, ca să nu dăm cu piciorul la tot ce am realizat în ultimele două luni cu mari sacrificii! Și știu că fiecare dintre voi a avut de îndurat lucruri complicate în această stare de urgență.

Vă doresc tuturor multă sănătate!”

Prim-ministrul României, domnul Ludovic ORBAN și ministrul Sănătății, domnul Nelu TĂTARU au susținut o declarație de presă în fața Instituției Prefectului – Județul Mureș, la finalul întrevederii cu prefectul județului Mureș, doamna Mara Togănel.

Principalele declarații ale premierului:

„Bună ziua. Am participat alături de președintele României și de domnul ministru al Sănătății la inaugurarea unei secții externe realizată într-un termen spectaculos de scurt, aproximativ 10 zile, pentru tratarea pacienților infectați de Covid care au simptomatologie ușoară. Am făcut împreună cu doamna prefect o evaluare privitor la stadiul și perspectivele de evoluție ale proiectelor de infrastructură de la nivelul județului Mureș. În privința acestor investiții, pot să vă spun că situația stă în felul următor. În ceea ce privește Autostrada Unirii, este în curs de realizarea revizuirea studiului de fezabilitate pe tronsonul Târgu Mureș-Târgu Neamț, care este cel mai dificil tronson pentru că traversează munții.

În ceea ce privește tronsoanele de pe Autostrada Transilvania, primul tronson este tronsonul Târgu Mureș-Ungheni, pentru care este deja desemnat câștigătorul și urmează să se semneze contractul. În ceea ce privește celelalte două tronsoane care sunt în lucru, tronsonul până la Chețani, el urmează să fie finalizat cel târziu până la data de 1 iulie. În ceea ce privește tronsonul Chețani-Câmpia Turzii, acolo lucrurile se mișcă mult mai încet și urmează să facem o analiză. Stadiul fizic este doar de 35% și în termen de o lună va trebui să se ia o decizie.

De asemenea, tot pe proiecte de infrastructură rutieră, suntem în curs de contractare a unui credit acordat de BERD. Imediat după contractarea lui vom introduce la finanțare centura Sighișoarei, pentru care avem documentația tehnică economică și suntem pregătiți să pornim licitația pentru construcția centurii Sighișoarei.

În privința Centurii Târgu Mureș, știți că a fost reziliat contractul. Se lucrează la licitație, obiectivul nostru e să o lansăm până pe 15 iunie, astfel încât cel târziu până le 15 septembrie să avem o firmă în contract care să reia lucrările pentru care s-a reziliat contractul.”

Întrebat ce va face Executivul în cazul în care Curtea Constituțională va declara neconstituțională starea de alertă, premierul a răspuns: „Vom emite o reglementare de tip OUG care să dea autorităților instrumentele necesare pentru a putea apăra viața și sănătatea cetățenilor români. Nu cred că putem accepta ceea ce face CCR și așa-zisul Avocat al Poporului. Este inadmisibil ceea ce se întâmplă, în nicio țară din Europa nu s-a întâmplat așa ceva.

Încă o dată spun, decizia CCR este practic un îndemn la nerespectarea Constituției. Este o instigare la nerespectarea legii și a regulilor. Decizia pune în pericol viața și sănătatea fiecărui român, arată că acești oameni care au pierdut orice legătură cu realitatea din viața românească vor să îi ajute pe cei care încalcă legea, o minoritate, și nu au pic de respect față de mai mult de 98% din cetățenii români care respectă legea.

Între drepturile constituționale care sunt înscrise în Constituție, cred că fundamental este dreptul la viață. Este cel care îți permite exercitarea tuturor libertăților. Ce ne urăm noi între noi? Sănătate, este primul bun la care ținem. Deci hotărârea CCR și în general acțiunile realizate de Avocatul PSD-ului și al ALDE nu fac altceva decât să calce în picioare dreptul românilor la sănătate.”

Principalele declarații ale ministrului Sănătății:

„Din cele 90 de paturi, 20 sunt de terapie intensivă. Tocmai pe discuțiile care existau, pe lipsa locurilor de terapie intensivă.

Am venit să vedem acest spital și ca particularitate sunt acele 20 de paturi de terapie intensivă, am văzut o altă unitate medicală față de alte spitale suport. Suntem în acest moment într-un scenariu în care avem patologie în tot ceea ce înseamnă persoane instituționalizate. Sunt secții care sunt expuse. Precauțiile trebuie să existe în continuare, tocmai pentru că vorbim despre această relaxare după 15 mai.

Avem 320 de cazuri noi, rămânem totuși la 300 de cazuri noi, trebuie să respectăm acele reguli. Până la expirarea termenului în care suntem în starea de urgență, rămânem în acest registru. Personalul medical trebuie să rămână valid.

Noi declarăm la decese tot ce însemană infectare Covid. Raportarea dublă a fost o verificare a listei în care șase cazuri lipseau, cele care au fost dublate au fost retrase. Carantina se pune după niște criterii epidemiologice, după manifestările locale, respectarea distanțării sociale, prezența în acea localitate a unităților de consum la care se pot adresa. Se pune în concordanță cu INSP, Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne.

Sunt evaluări pe care le facem periodic. Șapte persoane trebuie văzut ca și focar singular sau ca și focare care sunt disperate.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.