PREVENIREA INFRACŢIUNILOR SEXUALE
Poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a criminalităţii, au susţinut miercuri, 8 mai 2013, o activitate în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică Mureş. Această activitate a constat într-o dezbatere pe tema prevenirii infracţiunilor la viaţa sexuală. Asistenţilor comunitari din judeţul Mureş li s-a supus atenţiei, aspecte referitoare la infracţiunile vieţii sexuale. Pe parcursul activităţii s-a pus accent pe modurile de depistare a cazurilor de abuz sexual asupra minorilor şi a femeilor, categoriile cele mai vulnerabile la victimizare. Persoanelor care au participat la această activitate, le-au fost prezentate tipurile de infracţiune şi modurile cum pot fi sesizate organele judiciare. În cadrul întâlnirii, asistenţii comunitari au fost îndrumaţi să răspândească informaţiile primite în toate comunităţile unde îşi desfăşoară activitatea. La sfârşitul întâlnirii, poliţiştii au oferit cadrelor medicale materiale de suport care au cuprins recomandări concrete pentru prevenirea infracţiunilor la viaţa sexuală şi măsurile pe care persoanele ar trebui să le adopte în caz de victimizare. Câteva dintre acestea sunt:
-Evitaţi deplasările pe trasee situate în zone mai puţin circulate (câmpuri, parcuri, şantiere etc.), după lăsarea serii;
-Dacă din diverse motive trebuie să circulaţi după lăsarea întunericului, ocoliţi locurile neiluminate ori în care se află unităţi cu non-stop, unde se comercializează băuturi alcoolice (restaurante, discoteci); este bine ca în astfel de cazuri să fiţi însoţite;
– Fiţi reticente faţă de un bărbat ( chiar dacă îl cunoaşteţi) care vă îndeamnă să consumaţi în exces băuturi alcoolice!
– Când observaţi că sunteţi urmărite de un individ, deplasaţi-vă prin zone intens circulate (chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului) şi adresaţi-vă primului poliţist întâlnit;
Dacă sunteţi în pericol:
• Acţionaţi rapid: ţipaţi, loviţi ( ţintiţi gâtul, ochii, nasul, genunchii sau organele genitale ), fugiţi!! Orice alegeţi, nu staţi pe gânduri!!
Dacă sunteţi victimă:
• Denunţaţi violul la Poliţie cât mai curând posibil!! Încercaţi să reţineţi cât mai multe semnalmente ale agresorului: înălţime, trăsături ale feţei, semne particulare, vestimentaţie, particularităţi în vorbire sau comportament şi depuneţi de urgenţă o reclamaţie!!
• Mergeţi la spital şi trataţi-vă orice leziune. Nu faceţi duş sau baie şi nu vă schimbaţi hainele! Puteţi distruge informaţii valoroase pentru prinderea şi tragerea la răspundere a infractorului!
• Vorbiţi cu cineva în care aveţi încredere sau cu un psiholog! Acesta vă poate ajuta să depăşiţi frica şi sentimentele de după agresiunea suferită!! (Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii)