De interesStiri locale

Primăria Mediaș cere deblocarea proiectului Variantei Ocolitoare. Întârzierile pot pune în pericol finanțarea

Primăria Mediaș a solicitat Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor urgentarea analizării dosarelor care blochează procedura de atribuire a contractului pentru proiectarea și construirea Variantei Ocolitoare a municipiului, pe DN14.

Potrivit primarului Gheorghe Roman, termenul pentru soluționarea contestațiilor a fost prelungit succesiv, însă ultima perioadă suplimentară acordată a fost depășită fără comunicarea unei decizii. Contestațiile au fost depuse în 28 aprilie 2026, iar documentele aferente au fost transmise CNSC în lunile mai și iunie.

Administrația locală avertizează că blocajul procedural poate întârzia semnarea contractului, proiectarea și executarea lucrărilor, existând inclusiv riscul pierderii finanțării. Investiția este propusă pentru finanțare prin Programul Transport 2021–2027 și are codul SMIS 308533.

În adresa transmisă CNSC, municipalitatea solicită comunicarea stadiului contestațiilor, prezentarea eventualelor incidente procedurale și adoptarea măsurilor necesare pentru pronunțarea unei decizii în cel mai scurt timp.

Varianta Ocolitoare este unul dintre cele mai așteptate proiecte ale Mediașului, având rolul de a scoate o parte importantă a traficului greu din oraș, de a reduce aglomerația și de a crește siguranța rutieră.

„Mediașul a așteptat 30 de ani pentru Varianta Ocolitoare. Nu ne permitem ca întârzierile procedurale să pună în pericol această investiție”, a transmis primarul Gheorghe Roman.