Primăria municipiului Târnăveni demarează campania de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie, în perioada sezonului rece 2023-2024
Primăria Municipiului Târnăveni, prin Direcţia de Asistenţă Socială, demarează campania de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie, conform Legii nr.226/2021 privind măsurile de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.
Ce tipuri de ajutoare sunt disponibile
Potrivit actului normativ mai sus menţionat, familiile şi persoanele singure ale căror venituri sunt de până la 1.386 lei/membru de familie în cazul familiei sau 2.053 lei în cazul persoanei singure pot beneficia (inclusiv cumulat) de următoarele tipuri de ajutoare:
- ajutoare pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi şi/sau petrolieri;
- suplimentul pentru energie.
Ajutorul de încălzire pentru utilizatorii de energie termică furnizată în sistem centralizat se acordă în baza venitului mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, procentual, prin raportare la o valoare de referinţă calculată lunar, în limita consumului mediu stabilit pe tipuri de apartament şi zonă de temperatură şi în funcţie de preţul local al energiei termice facturate populaţiei.
Ajutorul de încălzire pentru utilizatorii de energie electrică, gaze naturale sau lemne şi combustibili petrolieri se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, procentual, prin raportare la o valoare de referinţă care nu poate fi mai mică de 250 lei/lună (pentru gaze naturale), 500 lei/lună (pentru energie electrică) şi 320 lei/lună (pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri, după cum urmează:
Plafon de venituri/membru familie(lei) | Procent | în factură | la titular | |
energie electrică(lei) | gaze naturale(lei) | lemne(lei) | ||
<200 | 100% | 500 | 250 | 320 |
200,1 – 320 | 90% | 450 | 225 | 288 |
320,1 – 440 | 80% | 400 | 200 | 256 |
440,1 – 560 | 70% | 350 | 175 | 224 |
560,1 – 680 | 60% | 300 | 150 | 192 |
680,1 – 920 | 50% | 250 | 125 | 160 |
920,1 – 1040 | 40% | 200 | 100 | 128 |
1040,1 – 1160 | 30% | 150 | 75 | 96 |
1160,1 – 1280 | 20% | 100 | 50 | 64 |
1280,1 – 1386 | 10% | 50 | 25 | 32 |
1280,1 – 2053(în cazul persoanei singure) | 10% | 50 | 25 | 32 |
Suplimentul pentru energie se acordă lunar tuturor beneficiarilor ajutorului pentru încălzirea locuinţei, dar şi familiilor şi persoanelor singure, care nu au stabilit acest drept şi ale căror venituri sunt de până la 1.386 lei/membru de familie (în cazul familiei), sau până la 2.053 lei (în cazul persoanei singure). Suplimentul pentru energie se acordă cumulat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizată, după cum urmează:
Suplimentul pentru energie (se acordă pe tot parcursul anului) | energie termică(lei/lună) | energie electrică(lei/lună) | gaze naturale(lei/lună) | lemne(lei/lună) |
10 | 30 | 10 | 20 | |
în factură | la titular |
În situaţia în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună.
Cine poate beneficia de aceste forme de sprijin
Pot solicita ajutorul pentru încălzirea locuinţei doar persoanele singure sau familiile care:
– locuiesc efectiv la adresa pentru care solicită acest ajutor, sunt înscrise în cartea de imobil şi sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei;
– realizează venituri de până la 1.386 lei/membru de familie în cazul familiei, sau până la 2.053 lei în cazul persoanei singure;
– nu deţin unul dintre bunurile prevăzute în ”Lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei” (clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu, terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă şi alte terenuri intravilane care depăşesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală, autoturisme cu o vechime mai mică de 10 ani, utilaje agricole, de prelucrat lemnul, depozite bancare mai mari de 3.000 lei etc.), prevăzute în Anexa nr.4 din HG nr.50/2011 privind Normele Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;
– au calitatea de titulari de ajutor, calitate se se regăseşte în următoarele situaţii:
– proprietar al locuinţei;
– succesorul de drept al proprietarului locuinţei;
– persoană care a înstrăinat locuinţa în baza unui contract de vânzare-cumpărare cu clauze de întreţinere sau cu drept de habitaţie;
– titular de contract de închiriere, comodat, concesiune;
– alt membru de familie major şi împuternicit de proprietarul locuinţei sau de titularul contractului de închiriere;
– reprezentant legal al persoanei singure care nu are capacitate de exerciţiu (persoane puse sub interdicţie, etc).
La stabilirea dreptului privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie se iau în calcul toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, indemnizaţii, ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligaţii legale de întreţinere şi alte creanţe legale.
Calculul veniturilor familiei se face fără a lua în considerare următoarele surse: ajutorul social, alocaţia de stat pentru copii, alocaţia pentru susţinerea familiei, bugetul personal complementar de care beneficiază persoanele cu handicap, bursele şcolare, stimulentul educaţional (tichetul de grădiniţă), sprijinul financiar acordat elevilor în cadrul Programului „Bani de liceu”, veniturile obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, sumele ocazionale acordate cu caracter de despăgubiri sau sprijin financiar în situaţii excepţionale, sumele primite de beneficiarii de ajutor social pentru participarea la programe de formare profesională.
Procedura de solicitare a ajutoarelor
Pentru ajutorul cu energie termică, Primăria Municipiului Târnăveni, prin Direcţia de Asistenţă Socială, transmite către furnizor formularele de cerere şi declaraţie pe propria răspundere care, prin grija căruia vor fi puse la dispoziţia titularilor de contract, și anume consumatorilor individuali şi asociaţiilor de proprietari/locatari.
Formularele pentru ajutorul de încălzire cu gaze naturale, energie electrică şi combustibili solizi sau petrolieri, vor fi puse la dispoziţia solicitanţilor de către Primăria Municipiului Târnăveni, prin Direcţia de Asistenţă Socială (str. Piața Primăriei, nr.7, cam.32), sau pot fi descărcate de pe site-ul https://primariatarnaveni.ro .
Depunerea cererilor-declaraţiilor privind ajutorul pentru încălzire se face o singură dată în perioada sezonului rece (noiembrie 2023 – martie 2024), iar suplimentul se poate solicita fie împreună cu ajutorul pentru încălzire, fie separat, pe parcursul anului. Un titular are dreptul legal la un singur ajutor de încălzire, în funcţie de tipul de încălzire a locuinţei (energie termică, gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi sau petrolieri) şi la suplimentul de energie acordat cumulat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate în locuinţă.
Cererea şi declaraţia pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei se depun individual sau prin asociaţiile de proprietari, la Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Municipiului Târnăveni. Solicitarea acestor ajutoare se poate face pe tot parcursul sezonului rece, iar acordarea drepturilor cuvenite se face începând cu luna depunerii cererii, cu condiţia ca această să fie înregistrată până pe data de 20 ale lunii.
Cererea şi declaraţia pe proprie răspundere vor fi însoţite la depunere de următoarele acte:
– actele de identitate în original– pentru verificare- ale tuturor membrilor de familie cu vârsta peste 14 ani;
– certificatul de naștere în original -pentru verificare- ale tuturor membrilor de familie, care nu au împlinit vârsta de 14 ani;
– copia certificatului de deces al soțului/soției (a persoanei menționată pe factură);
– copie după Hotărârea Judecătorească privind încredințarea copilului spre creștere și educare, sau, după caz, Hotărârea Comisiei pentru protecția copilului privind plasamentul copilului;
– copie după documente care atestă calitatea de titular de ajutor de încălzire (act de proprietate, contract de închiriere, împuternicire legală etc.);
– copii după certificatele de înmatriculare ale autoturismelor deţinute (unde este cazul);
– acte doveditoare privind veniturile realizate în luna anterioară depunerii cererii (adeverinţă salariu cu menţionarea eventualelor bonuri de masă şi contravalorii acestora, vouchere de vacanţă, cupoane pensie, cupoane şomaj indemnizat, cupon alocații și indemnizații etc.); pentru persoanele care nu au venituri sau cuantumul acestora nu poate fi dovedit în alt mod, se va depune declaraţie notarială dată în acest sens;
– adeverinţă eliberată de asociaţia de proprietari/locatari privind numărul şi numele persoanelor care locuiesc efectiv la adresa pentru care se solicită ajutor pentru încălzire;
– copie după ultimele facturi de gaze naturale/energie electrică (pentru care persoanele care solicită ajutor de încălzire cu gaze sau energie electrică, sau care solicită suplimentul pentru energie);
– adeverință eliberată de Serviciul Taxe și Impozite-Direcția Economică;
– adeverință eliberată de Compartiment Registru Agricol;
– adeverința din partea Administrației Finanțelor Publice Târnăveni privind patrimoniul şi veniturile persoanelor cu vârsta peste 18 ani, se obține în baza unei cereri scrise de către solicitant și prezentarea actului de identitate în original, prin accesarea serviciului PatrimVen al ANAF de către Compartimentul Evidență și Beneficii de Asistență Socială;
– alte acte doveditoare, după caz, privind veniturile realizate de membrii familiei/persoanei singure.
Verificare și monitorizare!
Direcția de Asistență Socială va efectua anchete sociale la domiciliul beneficiarilor pentru care a fost solicitat ajutorul pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, în vederea verificării datelor înscrise în Cerere-Declarație pe propria răspundere de către titular, a veniturilor realizate și a numărul de membrii.
În situația în care familia sau persoana singură care beneficiază de ajutor pentru încălzire ori supliment pentru energie refuză să furnizeze informațiile și documentele necesare pentru întocmirea anchetei sociale prevăzute la art. 14 alin. (5) și (7) din Legea nr.226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, aceste măsuri de sprijin nu se mai acordă.
De asemenea, în cazul în care, în urma anchetelor sociale efectuate în condițiile prevăzute la art. 14 alin. (6) din lege, se constată că la completarea cererii și declarației pe propria răspundere privind componența familiei și veniturile acesteia, familia sau persoana singură care beneficiază de ajutor pentru încălzire sau supliment pentru energie nu a declarat corect numărul membrilor de familie, veniturile ori bunurile deținute, dreptul la ajutorul pentru încălzire și/sau la suplimentul pentru energie încetează începând cu luna următoare, iar sumele plătite necuvenit cu acest titlu se recuperează în condițiile legii.
*Informaţii suplimentare se pot obţine de la Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Municipiului Târnăveni, cu sediul în strada Piața Primăriei, nr. 7, cam.32 sau la telefon 0265.445.400