Primăria Târnăveni își reorganizează aparatul de specialitate: se desființează Cabinetul Viceprimarului și se modifică schema de personal
Consiliul Local Târnăveni va analiza un proiect de hotărâre privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului și a serviciilor publice locale, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 7/2026 privind stabilirea numărului maxim de posturi în administrația publică locală.
Potrivit documentului, reorganizarea este realizată în baza numărului maxim de posturi comunicat de Instituția Prefectului – Județul Mureș și a hotărârii adoptate anterior de Consiliul Local privind aplicarea noilor limite de personal.
Printre principalele modificări propuse se numără menținerea structurii Serviciului Public Local de Evidență a Persoanelor la 11 posturi, prin majorarea cu trei posturi a plafonului stabilit de Prefectură, conform excepțiilor prevăzute de legislație. De asemenea, Direcția Poliția Locală va funcționa cu un număr maxim de 21 de posturi, după majorarea plafonului cu un post, însă reorganizarea presupune și desființarea a cinci posturi din cadrul structurii.
Proiectul prevede și desființarea Cabinetului Viceprimarului, structură care avea în componență un post contractual vacant.
În același timp, administrația locală propune înființarea a cinci posturi contractuale de asistent personal în cadrul Compartimentului Asistenți Personali pentru Persoanele cu Handicap Grav din Direcția de Asistență Socială. Aceste posturi sunt exceptate de la numărul maxim de posturi stabilit pentru municipiu.
Odată cu adoptarea hotărârii, vor fi aprobate și noua organigramă, precum și statul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului și ale serviciilor publice de interes local. Implementarea măsurilor va fi realizată de Primăria Municipiului Târnăveni, prin Serviciul Organizare, Salarizare și Resurse Umane și Direcția Economică.

