PRIMARUL DIN BAHNEA TRIMIS ÎN JUDECATĂ

Ioan Jorsa fost deferit justiţiei pentru că ar fi obţinut ilegal subvenţii pentru agricultură, în valoare de 13.000 de euro, din fonduri europene şi din bugetul de stat. Procurorii DNA – Serviciul teritorial Târgu Mureş au dispus trimiterea lui în judecată pentru conflict de interese şi folosirea sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete. Potrivit DNA, primarul ar fi făcut două cereri la APIA Mureş, în 2009 şi 2010 , pentru acordarea de subvenţii pentru agricultură din fonduri europene şi din bugetul de stat.Ioan Jors ar fi declarat în cereri că utilizează în mod legal două suprafeţe de teren agricol şi păşune în baza unui contract de arendă încheiat cu Primăria comunei Bahnea. Contractul ar fi fost semnat de inculpat atât în calitate de locatar, cât şi în calitate de reprezentant al locatorului, Primăria comunei Bahnea. În această modalitate, inculpatul a încasat pe nedrept suma totală de circa 55 de mii de lei. Cu această sumă, APIA s-a constituit parte civilă în procesul penal iar pe parcursul cercetărilor, inculpatul a restituit APIA banii încasaţi ilegal. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Târgu Mureş.