Primele informații oficiale referitoare la numărul de îmbolnăviri pe județe

Autoritățile au eliminat încă din 20 martie orice informație oficială privind cazurile pozitive pe județe, însă noi informații colectate de Casa Jurnalistului pentru situația reală din teritoriu ilustrează dimensiunea pandemiei în România. Cifrele au fost preluate și de către comunitatea geo-spatial.org care le-a pus pe o hartă interactivă.

Conform datelor publicate în județul Mureș există 38 de îmbolnăviri, 1 deces și 1 vindecare de coronavirus.

La ora 13 Grupul de Comunicare Strategică a oferit numărul de îmbolnăviri pe județe, care corespunde cu numărul de îmbolnăviri anunțat neoficial.

La Târnăveni nu există însă informații în acest sens.

Conform Prefecturii Mureș, până astăzi, 2 aprilie, în județul Mureș au fost confirmate 38 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Totodată, până astăzi la ora 13.00, în județul nostru se înregistrează 6.672 persoane autoizolate la domiciliu și 362 de persoane aflate în spațiile de carantină. În ultimele 24 de ore, 563 de persoane au ieșit din autoizolare la domiciliu. De asemenea, 31 de persoane din județul Mureș sunt internate cu suspiciune de infecție cu Coronavirus.

În ultimele 24 de ore, polițiștii mureșeni au continuat să acționeze în sistem integrat, alături de celelalte structuri din dispozitivul de ordine și siguranță publică. Astfel, peste 365 de polițiști au executat peste 460 de misiuni specifice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. A fost verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 2800 de persoane, în peste 890 de locații și au fost supuse controalelor peste 270 de societăți comerciale pentru a se asigura suspendarea activității.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 372 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 594.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor impuse pe timpul stării de urgență. Au fost controlate în trafic peste 960 de autovehicule și legitimate peste 1900 de persoane. Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză. Tocmai de aceea, recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale.

Ieri, 1 aprilie 2020, Direcția de Sănătate Publică a județului Mureș a controlat 2 market-uri, aplicând 2 amenzi în valoare totală de 6.000 lei pentru neefecturarea dezinfecției și a curățeniei.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică sunt:

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate
1.Alba9
2.Arad110
3.Argeș10
4.Bacău19
5.Bihor39
6.Bistrița-Năsăud22
7.Botoșani40
8.Brașov117
9.Brăila11
10.Buzău12
11.Caraș-Severin13
12.Călărași17
13.Cluj105
14.Constanța111
15.Covasna34
16.Dâmbovița19
17.Dolj22
18.Galați82
19.Giurgiu19
20.Gorj7
21.Harghita
22.Hunedoara100
23.Ialomița37
24.Iași54
25.Ilfov54
26.Maramureș39
27.Mehedinți10
28.Mureș38
29.Neamț107
30.Olt8
31.Prahova27
32.Satu Mare16
33.Sălaj6
34.Sibiu22
35.Suceava701
36.Teleorman16
37.Timiș98
38.Tulcea6
39.Vaslui9
40.Vâlcea7
41.Vrancea60
42.Mun. București505
                                       TOTAL2.738

Totodată, până acum, 94 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna și Mureș, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 278 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 78  de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt  15.407 de persoane. Alte 114.699 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 28.483 teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 847 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 3.930 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 271 de  dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Totodată, în ultimele 24 de ore, Poliția și Jandarmeria au aplicat, în același interval de timp, 555 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

Polițiștii au depistat, în același interval de 24 de ore, 7.385 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.585.135 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 217 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 126 în Spania, 57 în Italia, 14 în Franța, 7  în Germania, 4 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 25 de cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 6 în Franța, 4 în Marea Britanie, 5 în Spania și unul în Germania, au decedat.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 1 aprilie 2020, au fost raportate 421.808 de cazuri în UE/SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

One thought on “Primele informații oficiale referitoare la numărul de îmbolnăviri pe județe

  • 3 aprilie 2020 la 3:05
    Permalink

    da asta ieste pana la data de 1 aprilie,acum in 3 aprilie la 2 zile diferenta,sunt mult ai multi ,dar ar fi bine sa ne zica si pe orase situatia,nu numai la nivel de judet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.