Profi recheamă de la vânzare stafide aurii Orlando, din cauza reziduurilor de pesticide
Profi a anunțat retragerea de la comercializare și rechemarea unui lot de stafide aurii Orlando, ambalate la 100 de grame, după ce analizele au indicat depășirea limitei legale admise pentru reziduurile de pesticide. Produsul este originar din Siria, iar furnizorul este Orlando Import Export.
Rechemarea vizează lotul L 2004 268, cu termenul de valabilitate 30 aprilie 2027. Persoanele care au cumpărat produsul sunt sfătuite să nu îl consume, să îl distrugă sau să îl returneze în magazinele Profi până la data de 10 august 2026, inclusiv. Contravaloarea produsului va fi restituită.
Informarea a fost afișată începând din 27 iulie, iar documentul include și lista magazinelor în care produsul a fost comercializat.
Sursa: ANSVSA / Profi

