Proiect de 5 milioane de euro pentru modernizarea centrului istoric la Mediaș

In urma cu un an si jumatate, pentru municipiul Medias, a fost semnat unul dintre cele mai mari contracte de finantare privind transportul public din orasele Regiunii Centru, in valoare totala de peste12 milioane euro, prin care se va moderniza sistemul de transport creat in 1989. Acesta a fost cel de-al treilea ca marime din Regiune. De aceasta data, municipalitatea beneficiaza de peste 5,6 milioane euro pentru modernizarea strazilor din Centrul istoric si reabilitarea Scolii Gimnaziale nr. 4, prin proiectul ”Imbunatatirea calitatii vietii si a mediului urban in municipiul Medias – II”, finantat in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020, care este gestionat de catre ADR Centru.

Contractul de finantare a fost semnat la sediul Primariei Medias.

Proiectul contractat are o valoare totala de 28.842.032,07 lei, din care valoarea finantarii nerambursabile alocate este de 22.779.460,29 lei, in cuantum de 98,00% din valoarea eligibila a proiectului (adica mai mult de 4,89 milioane euro).

Termen de finalizare proiect: Beneficiarul estimeaza ca proiectul va fi finalizat pana la 31.12.2023.

Principalele activitati prevazute in proiect sunt:

Prin implementarea activitatii A: ”Reabilitare/modernizare Scoala gimnaziala nr. 4″, se doreste extinderea, modernizarea si dotarea materiala a acestei unitati de invatamant, inclusiv cu echipamente didactice si IT, pentru a crea conditiile optime desfasurarii cursurilor adecvate invatamantului primar intr-o locatie unica. Totodata, s-a avut in vedere crearea de facilitati pentru persoanele cu dizabilitati, pentru a avea acces la toate activitatile educationale din incinta scolii. Reabilitarea Scolii nr. 4 Medias va contribui la cresterea calitatii invatamantului si a calitatii vietii elevilor din zona de impact, stimuland astfel frecventarea cursurilor si reducerea abandonului scolar.

Scopul investitiei este de a aduce cladirea la standardele de functionare moderne, prin refacerea salilor de clasa si dotarea acestora cu material didactic adecvat, refacerea salii de sport, refacerea instalatiilor sanitare, crearea unui spatiu pentru mediateca, a unuia pentru atelier de creatie, dar si de zone pentru servirea mesei, sau cele destinate cadrelor didactice si personalului administrativ. In curtea imobilului se vor amenaja spatii de joaca si de recreere.

In ceea ce priveste activitatea B: „Reabilitare/modernizare strazi centru istoric”, se propune modernizarea strazilor in Centrul istoric, modernizarea sistemului de iluminat in zona Piata ”Regele Ferdinand I”, modernizarea infrastructurii edilitare, realizarea de trasee si canale tehnice pentru cabluri, modernizarea zonelor pietonale, amenajarea spatiilor verzi existente si crearea de noi spatii verzi unde este posibil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.