Proiect european la Auxila: „Tranziție ușoară de la școală la piața muncii în context european“

Școala Postliceală Auxila Mediaș a organizat astăzi, în Amfiteatrul Colegiului Școala Națională de Gaz, conferința de lansare a proiectului „Tranziție ușoară de la școală la piața muncii în context european“ finanțat prin Programul Erasmus Plus.

Au participat cursanți și cadre didactice, directorii liceelor din Mediaș, ai unor școli postliceale din județ, iar ca oaspeți de onoare Dan Sima, viceprimarul municipiului Mediaș, și Gheorghe Nicorici, managerul Spitalului Municipal Mediaș.
Școala Postliceală Auxila Mediaș a obținut, cu sprijinul partenerului german BMS Pflege und Hilfsdienste GmbH, un grant de 60.000 de euro pentru proiectul „Tranziție ușoară de la școală la piața muncii în context european“. În cadrul acestuia, 20 de elevi vor desfășura un stagiu de practică de două săptămâni la partenerul german, iar cinci cadre didactice vor lua parte la o activitate menită să le formeze competențe profesionale practice. Proiectul Eramus+ se va derula până la sfârșitul lunii februarie 2023.

Proiectul se adresează unui număr de 20 elevi de la specializarea Asistent Medical Generalist și cinci cadre didactice care predau nursing. Practic, ei sunt publicul țintă, dar implicate în proiect sunt mult mai multe persoane. Încă nu am ales elevii, ei vor trebui să ne aleagă pe noi. Pe site-ul proiectului, auxmederasmusplus.ro, sunt toate informațiile necesare pentru cei care doresc să participe“, a anunțat Viorel Pasc, directorul Școlii Postliceale Auxila Mediaș.

Două componente

În cadrul proiectului, 20 de elevi ai școlii medieșene de la specializarea Asistent Medical Generalist vor merge să facă practică în Germania. De asemenea, cinci cadre didactice își vor forma competențe profesionale în domeniul lor de activitate. „Acest proiect are mai multe laturi, dintre care pot să amintesc în primul rând un stagiu de practică de două săptămâni la partenerul german pentru 20 de elevi. Derularea acestui stagiu de pregătire are ca scop îmbunătățirea competențelor specifice pregătirii practice în domeniul de calificare asistent medical generalist. O altă latură este se referă la organizarea unei activități care să formeze competențe profesionale pentru profesorii VET prin însușirea și exersarea practicilor europene privind organizarea și realizarea stagiilor de practică. Aici o să avem implicate cinci cadre didactice care predau nursing, deci pregătire practică la specializarea Asistent medical generalist“, mai spune Viorel Pasc.

Obiectivele proiectului

Unul dintre obiectivele proiectului vizează dezvoltarea formării profesionale a celor 20 de elevi, care vor dobândi experiență pe baza activităților practice de muncă într-un mediu de lucru european conectat la domeniul de pregătire profesională. Aceasta se realizează prin parcurgea a 60 de ore din cadrul modulului de pregătire practică Nursing specific din cadrul stagiilor de pregatire practică în unități medicale, în scopul integrării profesionale pe piața muncii ulterioare absolvirii școlii postliceale. Alte obiective sunt dezvoltarea competențelor profesionale și a competențelor cheie de îndeplinire a sarcinilor de lucru, responsabilitatea la locul de muncă, învățare și cooperare la locul de muncă, comunicare într-o limbă străină, dar și cultivarea importanței sănătății fizice și mentale. Pentru acestea se va face un stagiu de pregătire în unități de servicii medicale din Germania. În fine, un alt obiectiv se referă la îmbunătățirea pregătirii profesionale a unui număr de cinci profesori VET prin însușirea și exersarea practicilor europene privind organizarea și realizarea stagiilor de practică ale elevilor la partenerul de practică, care să permită dezvoltarea competențelor profesionale a celor 304 elevi ai școlii.

Proiecte în derulare

Școala Postliceală Auxila Mediaș are în derulare în prezent și alte proiecte de parteneriat cu alte școli postliceale din România. Un alt proiect în derulare, finanțat de compania Romgaz, vizează dotarea școlii cu aparatură și material didactic specific. Totodată au început pregătirile pentru acțiunea de tradiție „Cortul Auxila“, care se va desfășura în perioada mai-septembrie 2022. Școala Postliceală Auxila, în parteneriat cu Primăria Mediaș, organizează și anul acesta acțiuni de măsurare a stării de sănătate a populației. Astfel, elevii școlii, însoțiți de cadre didactice, vor măsura gratuit tensiunea arterială, pulsul, glicemia sau greutatea cetățenilor din cartierele orașului, dar și din satul aparținător Ighișu Nou.
Înfiinţat în 1987, Erasmus a devenit cel mai important program de educaţie şi formare profesională din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte mobilitatea şi cooperarea la nivelul învăţământului superior în Europa. Noul program Erasmus+ sau Erasmus Plus combină toate programele actuale ale UE pentru educație, formare, tineret și sport.