Promovarea vinului românesc, la Cund


Vinurile româneşti vor fi evaluate, în premieră, de experţi internaţionali, în satul Cund din judeţul Mureş.

Juriul internaţional va evalua nu mai puţin de 250 de vinuri de top din România, iar rezultatele evaluării vor fi incluse în ghidul „The Wine Book of Romania” – prima ediție a Cărții Vinurilor din România și Republica Moldova, carte care va apărea în toată lumea. De altfel, ideea întregului proiect este promovarea vinului românesc peste hotare.

Juriul internațional este format din opt experţi în domeniu din ţară, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Olanda, Franţa şi Coreea. Între aceştia se numără şi trei Masters of Wine, un titlu rar şi de prestigiu (sunt doar 320 de oameni care dețin această titulatură în întreaga lume).

Președintele juriului, Marinela Vasilica Ardelean, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în domeniul vinurilor din ţară, a fost în toate cramele din România şi Moldova în lunile anterioare şi a făcut o preselecţie a celor mai bune soiuri.

Experţii vor degusta vinurile şi le vor nota, fără să cunoască provenienţa lor.

Sursa: Digi24.ro