Propunere pentru titlul de cetățean de onoare post-mortem pentru artistul plastic Demjén Attila

Urmare a Memoriului dedicat artistului plastic Demjén Attila, înaintat în vederea acordării titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Târnăveni post-mortem, în spiritul recunoaşterii valorii culturale și morale al artistului plastic Demjén Attila, născut la Târnăveni în data de 10 aprilie 1926, precum și în conformitate cu Ordinul Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei nr. 25 din 14 ianuarie 2021, Consiliului Local Târnăveni va dezbate proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de „Cetățean de onoare Post Mortem al municipiului Târnăveni artistului plastic Demjén Attila în semn de mare preţuire şi adâncă recunoştinţă, prin faptul că a fost o personalitate marcantă a societății artistice autohtone și care, prin realizările lui deosebite în domeniul artelor plastice a făcut cunoscut numele municipiului Târnăveni în ţară şi străinătate.

Demjén Attila sa născut pe 10 aprilie 1926 la Târnăveni. A fost primul copil dintr-o familie cu șase copii. Tatăl său, Demjén Miklós, a fost profesor nu doar în Transilvania, ci şi la școala maghiară din Bucureşti între cele două războaie mondiale.

În capitala României copilul, viitorul artist, a avut prima sa întâlnire cu arta plastică. Deși nu mergea încă la școală, desena şi picta alături de artiştii tineri, și o făcea atât de bine încât studenții la pictură veniți de la colonia artistică din Baia Mare luau în serios creațiile copilului. A desenat şi a pictat tot: oameni, animale, peisaje, portrete.

După Bucureşti, şi-a continuat studiile la Cluj, inițial la colegiul reformat, apoi la cel al Artistul în sala de creație piariştilor. Tatăl său, Demjén Miklós, era o personalitate publică respectată atât în Bucureşti, cât şi la Cluj, fiind nu doar un învăţător, ci și un veritabil om de cultură. A organizat spectacole de teatru și a condus corul local. Fiul său, tânărul Attila, a avut primul său succes public în 1941, când a câştigat un premiu la un concurs de afişe turistice din Cluj, concurând cu artişti consacrați. Având înclinaţii artistice încă din copilărie, obişnuia să sculpteze în lemn şi piatră, şi îşi petrecea timpul liber la atelierul lui Szervatiusz Jenő al cărui fiu, Szervátiusz Tibor, este un sculptor renumit, laureat al Premiului Kossuth. Maestrul a observat talentul său în a înțelege sufletul lemnului şi l-a încurajat să lucreze.

Odată cu apropierea frontului, familia a trebuit să fugă din Transilvania. După câteva luni petrecute în vagoane, au ajuns în cele din urmă la Szentgotthárd, unde Attila şi-a terminat studiile gimnaziale. Aici a descoperit comorile salvate de la Muzeul de Artă din Budapesta şi a decis să încerce să intre la Academia de Arte Frumoase.

În 1947 a fost admis la această instituție de renume. Printre profesorii săi s-au numărat Bernáth Aurél şi Berény Róbert. Berény i-a spus odată: „Våd în tine un portretist extraordinar. Nu este un lucru râu, crede-mă! Aminteste-ți de cuvintele mele! Priveşte această asimetrie interesantă a fejeli-a arătat o fată de la țară cu şort albastru-e un subiect potrivit pentru tine.” Elevul nu a dezamăgit: a realizat sarcina cu succes, iar lucrarea sa (Fată de la țară cu şort albastru), împreună cu alta (Familie), au fost expuse la Salonul Național. Pentru lucrarea sa de diplomă din 1951, intitulată „Familie la miculdejun”, a primit Premiul Munkácsy II. grad. Ca o recunoaştere suplimentară, i s-a oferit o bursă de un an şi un atelier lângă Piaţa Bosnyák din Budapesta. Aici a creat compoziția,,Gábor Áron”, pentru care a primit Premiul Munkácsy 1. grad şi, la întâlnirea tineretului mondial de la Bucureşti din 1953, lucrarea a fost, de asemenea, premiată cu primul grad.

Arta sa a fost influențată semnificativ de anii petrecuți în Italia. Era un mare iubitor al peisajelor, dar totodată un portretist excepțional. În anii ’60, a călătorit și a creat în Germania, Suedia și Franța, dar a realizat multe lucrări şi în țara sa natală. În mod special, i-au plăcut munții fermecători ai Defileului Dunării şi fluviul impunător. Din aceste locuri a realizat numeroase acuarele.

A rămas fidel modului naturalist de reprezentare, un stil care îl distingea oarecum de curentul abstract dominant al anilor ’60-’70. A avut, bineînțeles, încercări în această direcţie, dar s-a întors mereu la pictura figurativă tradițională. A condus mulți ani Cercul de Artă Plastică Mihály Munkácsy din Budapesta.

Expoziții individuale au fost organizate cu lucrările sale la Galeria Bars din Roma, la Florențaîn 1963, la Galeria Csók în 1966, la Stockholm de două ori, în 1968 și 1970, iar în 1972 la Sala Mednyánszky din Budapesta.

Seria a fost încheiată de expoziția memorială din 1977 de la Galeria Națională.

A decedat în data de 1 septembrie 1973 la Budapesta, iar mormântul său se află în cimitirul Farkasréti din capitala Ungariei.